Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a participat, în urmă cu doar câteva zile, la o conferință organizată de Asociația Transplantaților din România. Evenimentul intitulat „Transplantul, pacientul pre și post transplant și viața cotidiană a acestuia” a fost un bun prilej pentru ministrul de resort să treacă în revistă noutățile din domeniul activității de transplant în România.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 430, ediția print
„În 2018 s-a realizat primul transplant pulmonar în România, iar finalul acestui an va aduce noutăți în domeniul transplantului. În decembrie va fi pusă în transparență decizională legea transplantului și vă rog să fiți alături de noi pentru a susține acest proiect“, a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea. De asemenea, ministrul a subliniat că multe dintre măsurile realizate sau în curs de realizare, din acest an, în domeniul transplantului sunt rezultatul colaborării foarte bune cu Asociația Transplantaților din România. Ministrul a mai evidențiat importanța donării de organe, condiție principală pentru dezvoltarea activității de transplant. „Voi fi mereu în prima linie a promovării donării de organe alături de asociațiile de pacienți”, a mai spus ministrul. La inițiativa Asociației Trasplantaților din România, ministrul Sănătății a completat și o cerere prin care a devenit membru susținător al acestei asociații.