Marți, 12 februarie. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a lăsat, din nou, o parte din inima sa credincioșilor din orașul Buftea. Aflat pentru prima dată în mijlocul enoriașilor Parohiei Atârnați II, PS Timotei Prahoveanul, împreună cu Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, și un sobor alcătuit din peste 15 preoți, Episcopul a înălțat rugăciuni la Ceruri pentru sănătatea sufletească și trupească a credincioșilor.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 441, ediția print
Îngreunați sufletește sau epuizați trupește, zeci de bufteni s-au cufundat cu nădejde în rugăciunile făcătoare de minuni. Seara de marți, 12 februarie, în parohia cu hramul Sfântului Nicolae, din Buftea, a fost o seară binecuvântată, plină de credință, în care speranța, mica lumină de la capătul tunelului, a înmugurit, iar darurile Divine, au înflorit chiar și în inimile celor mai necăjiți oameni ai locului. Căci, Dumnezeu întotdeauna face minuni vindecând neputințele sufletului și ale trupului când rugăciunile bolnavului sunt rostite cu evlavie și sunt unite cu cele ale preoților care-l slujesc.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor: “Maslul este, în primul rând, pentru cei care au suferințe sufletești”
„În fiecare parohie, periodic, părinții slujitori organizează întâlniri cu preoții din alte parohii vecine, de obicei, care fac parte din același cerc pastoral, parohii care conlucrează în vederea propovăduirii cuvântului adevărului printre credincioși. Așa se face că și în această parohie, la invitația părintelui paroh și a domnului primar, s-a dorit organizarea unei slujbe de Sf. Maslu. Această slujbă este o rugăciune foarte importantă pe care unii oameni nu o înțeleg. Ei cred că Maslul se săvârșește doar atunci când cineva se află la capătul vieții acesteia pământești, că doar pentru cei bolnavi și în cazuri extreme se săvârșește această Sfântă Taină. Nimic adevărat din toate aceste păreri, pentru că, în primul rând, rugăciunea Sf. Maslu se săvârșește pentru cei care au neputințe sufletești, înainte de a avea și neputințe trupești, uneori evidente. Neputințele trupești se observă, bolile grele de obicei se tratează prin intermediul medicilor, al medicinei în general, dar de multe ori bolile sufletești rămân netămăduite. De aceea, noi ne rugăm unui doctor care vindecă, nu atât bolile, ci mai ales pe cele sufletești. (…) Când ne rugăm, noi facem un pas către Dumnezeu și Dumnezeu face către noi o sută. Cei care venim la Sf. Maslu cu dorința întâlnirii noastre cu Domnul, ne încredințăm milostivirii lui Dumnezeu și vom descoperi că singura nădejde și singurul ajutor adevărat va veni de la El. Fericiți sunt, așadar, cei ce-L caută pe Domnul și-L găsesc prin participarea la Sf Liturghie, în rugăciune, în stăruința cu care cer ceva de la El și cu cerdința că vor primi ceea ce au cerut de fapt! Astfel de rugăciuni sunt un dar pentru noi toți”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Părintele Alin Dumitru, parohul Parohiei Atârnați II, din Buftea: “Am simțit bucuria credincioșilor”
Părintele paroh Alin Dumitru, un preot blând, pe chipul căruia se citește dragostea pentru Dumnezeu și pentru semenii săi, și-a întâmpinat rugătorii nu doar cu iubire deplină, ci și cu multe surprize duhovnicești. “În această seară, în biserica noastră am organizat un cerc pastoral din care facem parte 17 preoți. S-a început cu Taina Sf. Maslu, la care am avut onoarea și bucuria să-l avem în mijocul nostru pe Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul și pe Părintele Protoiereu Cristian Burcea. Bucuria este cu atât mai mare cu cât este prima slujbă din parohia noastră la care slujește PS Timotei. Noi facem Taina Sf. Maslu în fiecare vineri seara, și oamenii locului vin cu bucurie. Avem biserica plină aproape mereu și asta nu poate decât să mă încânte și să mă facă să le fiu aproape, indiferent de situație, ușoară sau grea. De fapt, credincioșii sunt sufletul bisericii și ei trebuie să fie creștini trăitori. Lucrul acesta l-am simțit astăzi. S-au rugat cu inimile deschise și mi-au transmis bucuria lor. Cercul pastoral a fost dedicat Anului Omagial al satului românesc (al preoților de mir, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anului Comemorativ în cinstea Patriarhului Nicodim și al Patriarhului Iustin Moisescu. Cu acest prilej, am prezentat un referat în cinstea Patriarhului Nicodim: „Viața și activitatea Patriarhului Nicodim”. Viitorul Patriarh Nicodim s-a născut în satul Pipirig, pe valea Ozanei, în județul Neamț la 6 decembrie 1864. Crescut într-o atmosferă de puritate sufletească, în preajma Mănăstirii Neamț, tânărul Nicolae Munteanu trăiește în spiritul credinței încă din copilărie. A intrat la Seminarul Veniamin Costache din Iași în 1882, iar când l-a terminat, în 1890, a devenit ucenicul evlaviosului Mitropolit Iosif Naniescu și în același an a fost trimis să-și continue studiile la Academia Teologică „Petru Movilă”, din Kiev, unde va fi coleg cu viitorul Primat al Greciei, Hrisostom al Atenei. Nu terminase încă bine studiile la Kiev când, matur, în 1894, în vârstă de 29 de ani, intra în monahism la Mănăstirea Neamțu, aproape de Pipirigul natal, moment în care își schimbă numele de Nicolae în Nicodim. După cinci zile de la tunderea în monahism, este hirotonit ierodiacon. Se întoarce la Kiev plin de har, făcând să-i răsune glasul la toate slujbele, care, pe atunci, erau ținute cu mare cinste. Când va ajunge arhiereu, va adopta același stil, convins de ideea că Biserica trebuia să fie imaginea văzută a cerului nevăzut.
Întors de la Kiev la Iași, în 1896, e hirotonit preot-ierodiacon, iar în 1900, atinge culmea cea mai înaltă la care putea spera un călugăr rămas în orânduială monahală propriu-zisă: i se acordă rangul de arhimandrit mitrofor. În 1903 este numit „arhimandrit de scaun” pe lângă Mitropolia Dunării de Jos și în plus i se încredințează direcția Seminarului Teologic din Galați. Aici rămâne până în 1912, când este numit Episcop de Huși. În această calitate, în anul 1917, primește misiunea de a reprezenta Biserica Ortodoxă Română la lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, care a hotărât reînființarea Patriarhatului rusesc. Revoluția l-a surprins în Rusia. S-a întors cu o experiență care-i va prinde bine mai târziu. Păstorește la Huși până în 1923, anul în care hotărăște să se întoarcă la Mănăstirea Neamț, unde ca stareț va da o nouă strălucire mănăstirii. Iată cum descrie scriitorul Mihail Sadoveanu activitatea pe care a desfășurat-o cel care avea să devină Patriarhul Nicodim: „De la Paisie, Mănăstirea Neamțu nu se mai bucurase de asemenea conducător vrednic. Trecerea părintelui Nicodim pe la Neamțu a însemnat renașterea acestei vechi și frumoase ctitorii”. Ca stareț la Mănăstirea Neamțului, timp de 11 ani, s-a dăruit cu totul slujirii altarului, trudei cărturești și chivernisirii mănăstirii. Căutând să trezească între monahi osârdia bătrânilor cărturari de altădată. A înființat în 1925 un seminar monahal, mutat în 1928 la Mănăstirea Cernica, și o școală pentru frații din mănăstire. A rechemat la vechile sale rostuiri tiparnița Mănăstirii Neamțului, răspândind învățăturile ziditoare de suflet prin mii de pagini scrise sau tălmăcite de el în grai curat românesc, cele mai multe publicate în colecția Semințe Evanghelice pentru Ogorul Domnului, care însumează 35 de volume, pe care a ințiat-o în 1932 și care a apărut până în 1947 la editura Sfintei Mănăstiri Neamț. A publicat, de asemenea, predici apologetice, care au îmbogățit bibliotecile parohiale cu material omiletic. A dat o nouă traducere a Psaltirii (în trei ediții: Chișinău, 1927, București, 1931 și 1943) și a Noului Testament (în cinci ediții: Neamț, 1924, 1926, 1931, 1937 și București, 1941). Apariția în 1935 a Bibliei la Tipografia Cărților Bisericești, la care contribuția sa a fost nu numai de coordonator dar și de traducător, împreună cu preoții profesori Gala Galaction și Vasile Radu, este consemnată în publicațiile vremii și rămâne până astăzi una din valoroasele repere spirituale și culturale românești. În 1936 apare Biblia ilustrată, în colaborare cu profesorul I. D. Ștefănescu. Această lucrare, prima de acest fel la noi în țară, are o deosebită însemnătate, însumând 181 de pagini și 96 de planșe. Despre graiul său va scrie mai târziu Nicolae Colan, Episcopul Clujului, membru al Academiei Române, „este curat și cu bună mireasmă, ca vinul când îl beai în cramă. Nu-i amestecat cu vorbe pe care nația nu și le-ar recunoaște ca ale sale. De aceea Înaltul Ierarh poate vorbi la fel – ori se adresează cărturarilor, ori cuvântează către norod: toți îl ascultă și-l înțeleg…”. Pe temeiul operei sale cărturărești, recunoscându-i-se contribuția pe tărâmul literaturii bisericești, a fost ales membru de onoare al Academiei Române, la 15 octombrie 1918. A fost, de asemenea, proclamat „Doctor Honoris Causa” al Universității din Cernăuți, în 1920. În urma morții Patriarhului Miron Cristea, survenită în anul 1939, a fost chemat să ia în primire, potrivit statului și regulamentelor bisericești, Locotenența de Patriarh. A refuzat însă să candideze la Patriarhat și a stăruit pe lângă Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului să accepte el succesiunea. Acesta nu a primit, și la 30 iunie 1939, cu două luni înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, care avea să aducă lumii și țării noastre un zbucium cumplit și schimbări profunde, Marele Colegiu Electoral Bisericesc l-a ales Patriarh cu aproape unanimitate de voturi, după ce consimțise să-și depună candidatura. Cuvintele rostite de acesta la învestitură, arată programul său de activitate: „Voi evangheliza poporul, voi vesti legea Domnului cu timp și fără timp, voi creștina mereu poporul și-l voi sfinți, până vor deveni toți, dacă e cu putință, cetățeni destoinici ai Împărăției Cerești și prin aceasta, cetățeni destoinici ai împărăției pământești, ai Patriei”. Prin aceasta arată cum viața politică și viața religioasă a poporului român sunt împletite, sunt contopite, și cum Biserica nu se putea separa de stat, ci dimpotrivă, aceste două mari puteri trebuie să se ajute și să se sprijine reciproc. Tot în această cuvântare cere întemeierea de școli bisericești, pentru formarea candidaților la preoție și călugărie. Școala bisericească, Seminarul, Academia, Facultatea de Teologie aveau lipsuri, el își arată mare grijă pentru formarea desăvârșită a tinerelor generații de preoți și călugări, pentru a deveni îndrumători sufletești ai credincioșilor. S-a preocupat de renovarea mănăstirilor, de punerea în acțiune a Institutului Biblic și de Misiune, alcătuirea Eforiei Bisericii Ortodoxe Române. Întrega activitate desfășurată de Patriarh a fost pusă în slujba acestor cuvinte și dăruirii vieții în slujba Bisericii și Neamului”, a spus părintele paroh, Alin Dumitru.
Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea: “Rugăciunea îmi dă puterea și lumina sufletului”
Printre cei ce s-au împărtășit cu bucuria acestei seri duhovnicești s-a aflat și primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol. “Părintele Alin Dumitru obișnuiește să facă Taina Sfântului Maslu în fiecare vineri, cu minimum trei preoți, ceea ce bucură oamenii și-i determină să vină la slujbă. De multe ori biserica aceasta este neîncăpătoare pentru astfel de întruniri. Am participat cu plăcere la Maslul de la Biserica Atârnați II, alături de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, de Părintele Protopop Cristian Burcea și de preacucernicii părinți din Protoieria Ilfov Nord. A fost un Maslu pentru sănătate, pentru împlinirea dorințelor și, de ce nu, pentru sănătatea familiilor. Obișnuiesc să particip la astfel de Masluri, nu numai în bisericile din Buftea, ci și în cele din localitățile aflate în apropierea orașului nostru, cum ar fi Corbeanca. Ultimul Maslu la care am participat a fost acum trei săptămâni, la biserica din satul Tamași, Corbeanca, unde, de asemenea, slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Vin și pentru sănătatea trupească, dar în special pentru liniștea și împodobirea sufletului. Simt că rugăciunea rostită în biserică, odată cu preoții, îmi dă puterea și lumina sufletului și mă încarcă pozitiv, ne-a spus Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea.
Biserica Sfântul Nicolae, din Buftea, locul minunilor dumnezeiești
Într-o atmosferă parcă ruptă din poveste, biserica seculară de la Buftea ne arată că timpul e frumos. Deși datează din anul 1812, de când a fost construită de boierul Constantin Dragodana, culorile picturii s-au păstrat la fel de vii, iar sfinții și îngerii, eternizați pe zidurile vechi. Harul Domnului, al sfântului care ocrotește biserica și al preotului paroh, ca de altfel toate cele ce împodobesc lăcașul de cult, fac din el un simbol al orașului. Această biserică aduce la sânul ei foarte mulți copii la rugăciune, în zilele de duminică și la sărbătorile de peste an. În urma rugăciunilor rostite aici, de-a lungul timpului, mulți tineri au devenit părinți, mulți și-au găsit sufletul pereche și, și mai mulți, și-au salvat căsniciile și au ajuns să trăiască în armonie deplină.