Alianța Pacienților Cronici din România (APCR) susține demersurile inițiate de către Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, Asociația de Scleroză Multiplă București și Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple. APCR face apel la autorități pentru îmbunătățirea Programului Național de Scleroză Multiplă, în folosul românilor diagnosticați cu această afecțiune.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 443, ediția print

“Pacienții au nevoie de stabilirea și confirmarea diagnosticului cât mai repede. Acest lucru se poate face în centre specializate dotate cu aparatură medicală necesară, dar și cu personal medical specializat în diagnosticarea și tratarea sclerozei multiple (SM). Inițierea tratamentului se va face în unitățile de diagnosticare SM, urmând ca prescrierea terapiei să fie realizată de medici neurologi prescriptori din orașul de reședință al pacientului și, în cazul în care acest lucru nu este posibil, pacientul să aleagă spitalul/clinica în care să continue tratamentul. Medicii prescriptori pot fi medici de spital sau de ambulatoriu. (…) Eliberarea medicamentelor autoadministrabile prin farmaciile de circuit deschis ar îmbunătăți accesul pacienților la medicație. Monitorizarea periodică a bolii se va face prin controale anuale realizate în unitățile de diagnosticare. În cadrul controalelor anuale se vor face toate analizele necesare, inclusiv RMN. Aceste controale se pot face și ori de câte ori starea de sănătate a pacientului o cere. (…) Cele 2 recomandări de kinetoterapie a câte 10 ședințe anual sunt insuficiente pentru persoanele diagnosticate cu SM. Considerăm că recuperarea medicală pentru pacienții cu SM trebuie să fie continuă și să acopere servicii de kinetoterapie, recuperare neurologică și consiliere psihologică (…)”, precizează APCR, într-un comunicat.