T.I.S.P.O.L. Speed pentru descurajatea vitezomanilor și reducerea, astfel, a numărului de accidente rutiere

Conform Calendarului de activități al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa – T.I.S.P.O.L., în perioada 01 – 07 aprilie a.c., la nivel național (dar și în toate statele membre ale Uniunii Europene) s-a desfășurat acțiunea intitulată T.I.S.P.O.L. Speed, menită să combată nerespectarea regimului legal de viteză. Demersul a avut ca scop conștientizarea de către șoferi a pericolelor la care se expun atunci când circulă cu viteză excesivă, și reducerea, astfel, a numărului accidentelor rutiere.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 447, ediția print

Viteza excesivă și viteza neadaptată condițiilor de drum sunt, potrivit statisticilor poliției, principalele cauze generatoare de accidente rutiere. În 2018, spre exemplu, la nivelul județului Ilfov, au fost înregistrate 45 de accidente rutiere grave produse ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum. Iar în cursul săptămânii în care s-a derulat T.I.S.P.O.L. Speed, polițiștii ilfoveni au constatat aproape 2.000 de abateri de la regimul circulației, fapte pentru care s-au aplicat amenzi în cuantum de aproximativ 570.000 de lei. Aproape 1.000 de amenzi, dintre cele 2.000, au fost aplicate pentru încălcarea vitezei legale. Informațiile au fost furnizate vineri dimineață, de către agent șef adjunct de poliție Dragoș-Ciprian Romănescu, present în teren, la acțiunea de prevenire și combaterea conducerii autovehiculelor fără a respecta regimul legal de viteză, organizată de către Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, în comuna Săftica, pe DN 1, lângă Complexul Sportiv Săftica. ”Doar pe 4 și 5 aprilie, până la această oră (n.r. – în jurul orei 9.00) au fost constatate 7 infracțiuni de conducere cu permis suspendat, o infracțiune de conducere sub influența băuturilor alcoolice și o infracțiune de conducere fără permis. Unul dintre șoferi, care a condus autoturismul cu permisul suspendat, a fost reținut joi, de polițiștii ilfoveni, pentru 24 de ore, după ce a încercat să se sustragă verificărilor, furnizând date false de identitate și încercând ulterior să fugă de polițiști”, a completat agent Romănescu. Acesta a recomandat șoferilor, în contextul tematicii acțiunii T.I.S.P.O.L., să păstreze în mers o distanță suficientă pentru a putea opri în siguranță și să circule cu viteză moderată. ”Având în vedere că, odată cu încălzirea vremii, crește și numărul motocicletelor, scuterelor și bicicletelor în trafic, le reamintim șoferilor că trebuie să manifeste maximă atenție pentru a evita accidentarea acestor participanți la trafic”, a competat agentul de poliție.

Și centurile au fost controlate

Luna trecută, tot în cadrul controalelor T.I.S.P.O.L., în toate statele membre UE, polițiile rutiere au organizat acțiunea T.I.S.P.O.L Seatbelt, prin care s-a urmărit conștientizarea participanților la traficul rutier în legătură cu obligativitatea purtării centurii de siguranță și a dispozitivelor de fixare omologate, atât de către conducătorii auto, cât și de către pasageri.

De ce să folosim centura de siguranță?

Pentru că poate face diferența între viață și moarte! Prin urmare, nu este un accesoriu incomod, ci un sistem de protecție eficient. Ea trebuie purtată cu încredere, pentru mai multă siguranță, și de către șofer și de pasager(i). În caz de accident, centura de siguranță crește considerabil șansele de supraviețuire! «De câte ori nu ai auzit fraza „mașina mea are airbag-uri, nu am nevoie de centură”? Este un concept fals, pentru că airbag-urile oferă protecție suplimentară, dar nu se substituie centurilor de siguranță. În cazul în care acestea nu sunt utilizate, declanșarea airbag-urilor poate produce vătămări grave, motiv pentru care, în asemenea situații, airbag-urile nu funcționează dacă centurile nu sunt cuplate», precizează polițiștii.