Cea de a opta ediție a Festivalului Concurs Interjudeţean de Dans pentru Copii ”Euro Dance”, organizat de Liceul Teoretic ”Traian Lalescu”, din Brănești, județul Ilfov, a reunit anul acesta 20 de ansambluri artistice care au prezentat 34 de momente de dans extraordinare. Tinerii dansatori au stârnit admirația publicului, dar și a juriului, care i-a recompensat pe artiști cu numeroase diplome și cupe. Din păcate, participarea nu a fost la fel de numeroasă ca în anii trecuți, din cauza epidemiei de gripă, care i-a determinat pe mulți dintre părinți să nu își lase copiii la concurs.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 490, ediția print

Sâmbătă,  22 februarie, la Casa de Cultură a Studenților din București, au evoluat cu dansuri dintre cele mai variate, timp de câteva ore, copii cu vârste între 6 și 19 ani neîmpliniți, respectiv elevi din clasa pregătitoare și până în clasa  a-12-a, veniți din șase județe, inclusiv Ilfov și București, alături de profesori, dar și numeroși părinți, bunici sau prieteni dornici să vadă un spectacol de elită. Pentru că astfel putem descrie evenimentul ajuns deja la cea de a opta ediție, festival organizat de Liceul Teoretic ”Traian Lalescu”, din Brănești, prin grija prof. Rodica Crivăț, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Asociația de părinți ”Traian Lalescu”, Casa Corpului Didactic Ilfov și Primăria și Consiliul Local Brănești.

Festivalul a avut ca de fiecare dată  patru secțiuni, respectiv Dans popular, Dans modern, Majorete și Dans de Caracter, structurate și pe categorii de vârstă, respectiv 6-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani, corespunzătoare nivelului de învățământ.

Gripa nu a afectat entuziasmul participanților

”Din păcate, din cauza epidemiei de gripă, numărul formațiilor de dans popular înscrise în competiție a fost mai mic decât în anii trecuți, dar cu toate acesta entuziasmul participanților a atins cote maxime. Avem formații din județele Giur­giu, Brăila, Bacău, Călărași, parteneri tradiționali, din Galați, Prahova și, bineînțeles Ilfov și București. Încă de la prima ediție, avem alături de noi amsambluri, precum  «Balada» de la Buzău, care sunt veteranii festivalului și care a luat premii frumoase la secțiunile de dans popular. Alte formații foarte bine pregătite sunt cele de la Brăila și Giurgiu. De la an la an, nivelul de pregătire a copiilor crește și calitatea dansului prezentat este din ce în ce mai bună. Avem și majorete, dar doar secțiunea de vârstă 11-14 ani.  Sunt foarte bine reprezentate toate grupele de vârstă și  predomină dansul popular, ceea ce este pe sufletul meu, pentru că și eu pregătesc formația de copii «Izvorașul» a Liceului Teoretic «Traian Lalescu», care au  prezentat două dansuri, un dans de caracter, dar tot de inspirație folclorică, respectiv Călușul stilizat și o suită de dansuri populare din Muntenia”, ne-a declarat prof. Rodica Crivăț, mândră și în același timp foarte emoționată deoarece ne-a vorbit în dublă calitate, atât de organizator, cât și de profesor participant cu copiii în concurs.

Festivalul a fost prezentat de prof. Andrei Galbenu, din Brănești, fost profesor la Liceul ”Traian Lalescu”, acum director la Școala gimnazială nr. 1 din Bălăceanca. Domnia sa a fost secondat de  doi  elevi din clasa a XI-a, Nicușor Tone și Ramona Mihalache, formați tot de dânsul să prezinte festivalul.

Juriul, atent la detalii

Juriul a fost format din cinci membri, respectiv arbitrul internațional de coregrafie Constantin Tătaru,  prof. coregraf Corvin Constantinescu, prof. coregraf Valentina Oprea, prof. coregraf Diana Radu și prof. Dan Nicolau, directorul Liceului Teoretic ”Traian Lalescu”, care a fost președinte al juriului, dar nu a avut drept de vot.

”Prof. Nicolau s-a asigurat că totul este în  regulă, a contabilizat punctele date de juriu formațiilor, a făcut calcule și a stabilit clasamentele. S-a punctat originalitatea dansului, creativitatea, prezența scenică a dansatorilor și costumele care trebuiau să fie reprezentative pentru zona folclorică pe care o reprezentau copiii pe scenă. Bineînțeles execuția tehnică a primat. Toate la un loc contribuiau, evident, la stabilirea clasamentului”, ne-a mai spus prof. Rodica Crivăț.

Trei premii speciale și două trofee, numeroase diplome și cupe

Pentru fiecare sec­țiune de dans, au fost acordate premiile I, II și III, plus mențiuni, trei premii speciale din partea juriului, iar trupa de dans modern ”Queens”, din Pantelimon, și ansamblul folcloric ”Ghioceii de Bărăgan” din Grădiștea, județul Călărași au primit trofeele festivalului pentru secțiunile Dans modern și respectiv Dans popular. Cea mai numeroasă secțiune a fost secțiunea Dans Popular, categoria 6-10 ani, unde au participat opt formații și pentru care s-a decis acordarea a două premii întâi. ”Îi știm pe copiii participanți, sunt foarte bine pregătiți și vrem să îi stimulăm în a continua  aceste activități, să plece cu amintiri frumoase de la noi. Practic, toate formațiile au plecat de la festival cu o diplomă și o cupă”, ne-a mai spus coordonatoarea festivalului.

Concursul face parte din calendarul Ministerului Educației pentru activități educative regionale și a fost organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al comunei Brănești.

”Sperăm să ajungem un festival de nivel național deoarece îndeplinim normele de concurs”, a mai precizat prof. Rodica Crivăț, care și-a exprimat speranța ca următoarea ediție să se poată organiza la Brănești, în noua și moderna sală de spectacole a Centrului Cultural.

”Este cea mai mare dorință a mea, să se finalizeze sala aceea de spectacole și să facem acest festival la noi acasă. Ar fi o mândrie pentru noi. Pentru localitatea noastră ar fi un eveniment deosebit”, a conchis prof. Rodica Crivăț, care a anunțat că următorul eveniment de amploare ce face parte dintre preocupările culturale ale comunei este Festivalul Euro Music 2020, festival de interpretare vocală, a noua ediție, solo și grupuri vocale, care va avea loc în toamnă.