Consiliul Județean Ilfov (CJI) susține eforturile medicilor și ale ambulanțierilor aflați în linia întâi în lupta cu pandemia de coronavirus.
Președintele CJ Ilfov, Marian Petrache, a anunțat că ține permanent legătura cu directorii spitalelor din subordine, cu medicii de familie și cu directorul Ambulanței și este la curent cu lipsa materialelor sanitare. ”Consiliul Județean oferă Ambulanței București-Ilfov 10 000 de măști de protecție. Nu e mult. Dar le dă timp în plus pentru îngrijirea pacienților și pentru siguranța lor”, a spus Petrache.
Măștile de protecție au fost primite de directorul Ambulanței București-Ilfov, Alis Grasu: ”Cu 10.000 de măști acoperim necesarul turelor pentru o săptămână. Am primit materiale de protecție și de la ISU și din sporsorizări. Dar nu sunt suficiente pentru consumul pe care îl avem în fiecare zi. Tuturor celor care ne ajută le mulțumesc pentru că asta înseamnă că îmi țin oamenii la adăpost – e o nenorocire să scot acum pe vreunul din tură – și bineinteles, că protejăm, astfel, pacienții”.
Consiliul Județean Ilfov a trimis la începutul acestei săptămâni combinezoane, viziere și dezinfectant în cele 152 de cabinete de medicină de familie din Ilfov. Cabinetele vor mai primi, în perioada următoare și mănuși de protecție.
Tot în perioada următoare vor ajunge și cele patru aparate de ventilație pentru Spitalul Județean și la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, pentru care a fost deblocat fondul de rezervă al Consiliului Județean. Pe lista de achiziții se numără și un aparat PCR, care detectează în timp real prezența COVID 19, pentru dotarea Spitalului Județean Ilfov.