Preoții Protopopiatului Ilfov Nord s-au rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, alungarea ploilor devastatoare și pentru reușita la examene a elevilor.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 504
Ziua de sâmbătă, 20 iunie, a fost o zi istorică pentru județul Ilfov. Asemenea vremurilor în care țara era decimată de epidemiile apărute în timpul războaielor, preoții din Protopopiatul Ilfov Nord au scos Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și moaștele a doi mari sfinți de la Mănăstirea Căldărușani în procesiune religioasă. Clericii au invocat sfinții în rugăciuni pentru încetarea epidemiei, pentru ocrotirea localnicilor în fața molimei, a îndreptării vremii și pentru reușita la examene a elevilor care, la rândul lor, au fost greu încercați de acest fenomen fără precedent. În fruntea credincioșilor care au luat parte la acest eveniment istoric, trăit cu nădejdea că Divinitatea va aduce mântuirea și izbăvirea de necazuri a acestui neam, s-au aflat prefectul județului Ilfov, Daniel Zamfir, subprefectul Andrei Scutelnicu, deputatul PNL Daniel Gheorghe, primarul comunei Gruiu, Ion Samoilă, primarul comunei Snagov, Marian Oancea și alte oficialități locale și județene.
Într-o atmosferă de o deosebită solemnitate, emoție și evlavie, în bătaia necontenită a clopotelor și în cântările deosebite, de folos sufletesc, ale clericilor, sub coordonarea părintelui Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, a părintelui arhimandrit Lavrenție Gâță, starețul Mănăstirii Căldărușani, și a părintelui arhimandrit Natanel Haraga, starețul Mănăstirii Sitaru, împreună cu părintele ieromonah Hrisostom Iorgulescu, secretarul Mănăstirii Sitaru, preoții au scos în procesiune odoarele spirituale cele mai de preț ale Mănăstirii Căldărușani. Astfel, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și moaștele a doi dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii Ortodoxe Române care sunt grabnic apărători și ajutători, Sf. Ier. Grigorie Dascălul și Sf. M. Mucenic Artemie, au fost purtate pe străzile orașelor și comunelor într-o procesiune discretă și restrânsă. Spre deosebire de procesiunile obișnuite, de această dată, odoarele nu au fost purtate pe brațe de preoți, ci au fost așezate într-o mașină. Acestea au fost purtate într-un autovehicul, în spațiul deschis din spate, în intervalul orar 11.00 – 19.00. Au fost tranzitate toate localitățile, având loc opriri pentru rugăciuni speciale. Îmbrăcați în straie de sărbătoare, credincioșii au ieșit la porți cu lumânări aprinse, cu flori și icoane în mâini și au înălțat rugăciuni odată cu preoții, de la distanță. Din motive de protecție sanitară, nu au putut să atingă baldachinul pe care erau așezate raclele și icoana, împodobite cu trandafiri, crini și multe alte flori frumoase și luminoase. Mănăstirea Căldărușani, Mănăstirea Sitaru, Grădiștea, Nuci, Gruiu, Ghermănești (comuna Snagov), Periș, Balotești, Corbeanca, Buftea, Mogoșoaia, Otopeni, Tunari, Ştefăneștii de Jos, Voluntari, Afumați, Petrăchioaia, Dascălu și Moara Vlăsiei sunt locurile care au primit binecuvântarea clericilor.
“Pelerinajul acesta este un moment în care, pentru că poporul trece printr-o perioadă destul de grea, cerem ajutorul Sf. Grigorie Dascălul. An de an, credincioșii, de la canonizare (n.r. – aceasta a fost proclamată pe 21 mai 2006) și până în prezent, au venit tot mai mulți, cu mai multă evlavie, să se închine la moaștele Sf. Ier. Grigorie Dascălul și să-i ceară mijlocirea către Dumnezeu. Şi iată, anul acesta în care poporul trece printr-o încercare destul de grea din cauza acestei pandemii, așa cum este tradiția veche în poporul nostru atunci când sunt încercări grele, prin molime, războaie, prin stihii ale naturii, sfintele moaște sunt scoase din mănăstiri și purtate în procesiune. Este și o perioadă în care tinerii noștri sunt încercați, iată, chiar în ziua de prăznuire a Sfântului, pe 22 iunie, este prima proba a examenului de maturitate, a bacalaureatului, și în felul acesta cerem ajutorul Sfântului pentru întărirea în rugăciune și creșterea nădejdii tinerilor noștri care la osteneala învățăturii de până acum adaugă și rugăciune de mijlocire a Sf. Ier. Grigorie Dascălul către Dumnezeu. Nu întâmplător Sf. Grigorie a primit titulatura de Dascălul. El a fost un mitropolit bun, dar și un erudit cărturar, ctitor de școli teologice. Este știut faptul că, la trecerea sa la Domnul, în chilia sa, singura avere găsită au fost o mulțime de cărți pe care Sfântul, prin testament, le-a lăsat pentru a fi împărțite tinerilor dornici de a învăța. Le adresez credincioșilor mesajul de a se întări în credință în această perioadă și de a intensifica rugăciunea către Bunul Dumnezeu, care a îngăduit încercările prin care poporul trece, să-și arate milostivirea Sa față de noi”, ne-a spus pr. Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord.
“Procesiunea se intitulează «Călători cu sfinții spre Hristos». Am reușit să tranzităm 19 localități și să facem oprire în cel puțin 15 dintre ele, unde s-au făcut popasuri de rugăciune, momente liturgice, s-au înălțat ectenii, rugăciuni pentru izbăvirea poporului de boală, dar și de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Pe de o parte, am gândit ca această procesiune să fie închinată ca laudă a lui Dumnezeu și cinstire sfinților Săi și preacinstire Preacuratei Sale Maici. Ne-am dorit ca acest pelerinaj să fie spre bucuria credincioșilor, spre întărirea în credință a acestora, să fie o oază de mângâiere duhovnicească și mângâieri spirituale. Pe de altă parte, evenimentul acesta s-a concretizat și într-o acțiune religioasă acreditată în mod oficial în ceea ce înseamnă implementarea celor două proiecte de finanțare europeană pentru Mănăstirea Căldărușani, respectiv Mănăstirea Sitaru, în care suntem implicați. Noi, ambele mănăstiri, am desfășurat o serie întreagă de evenimente, de la tabere de copii, acțiuni sociale, acțiuni educative, prezentări de monografii, prezentarea pinacotecii de la Căldărușani, care este de o deosebită valoare culturală și artistică, în special. Ne-am gândit că trebuie să încununăm acest eveniment cultural cu unul de suflet, spiritual, cu o procesiune închinată Maicii lui Dumnezeu și celor doi sfinți importanți de la Căldărușani, Sf. Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, care va fi prăznuit luni, 22 iunie și Sf. Mare Mucenic Artemie, făcătorul de minuni, ale cărui moaște se păstrează aici, la Mănăstirea Căldărușani. De altfel, acesta este singurul loc din Europa unde se păstrează moaștele sale (n.r. – Sf. Artemie). Pe de altă parte, cu această zi începe calendarul examenelor de bacalaureat, admitere la facultate și alte examene. Să nu uităm că Sf. Grigorie Dascălul, prin excelență este ocrotitorul învățăceilor și al celor care studiază și își doresc să învețe carte”, ne-a spus pr. Arhim. Hrisostom Iorgulescu, secretarul Mănăstirii Sitaru și, totodată, organizatorul procesiunii.
“Întotdeauna rugăciunile ajută, rugăciunile au sensul și misiunea lor. Vindecarea prin rugăciune este o certitudine demonstrată științific. Dincolo de acest aspect, mi se pare că este un eveniment deosebit de important pentru județul Ilfov și în special pentru această parte a Ilfovului, pentru Codrii Vlăsiei, faptul că astăzi asistăm la o ceremonie de procesiune cu moaștele Sf. Grigorie Dascălul, un sfânt care este foarte legat de județul nostru, care a trăit aici, care a păstorit Biserica Ortodoxă de la Căldărușani, care a fost Mitropolit al Țării Românești într-o perioadă deosebit de tulbure, cu multe încercări pentru noi ca popor. De asemenea, cred că este esențial să subliniem participarea la această procesiune atât a moaștelor Sf. Artemie, cât și a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care provine din Basarabia, vine chiar de peste Nistru se pare și care, iată, a fost salvată și adusă la Căldărușani din calea bandelor bolșevice și din calea regimului ateu comunist sovietic care s-a instaurat pe pământurile românești de dincolo de Prut și este o mărturie a rezistenței în fața răului și a mizeriei comuniste. Sunt timpuri dificile, timpuri grele, și cred că toți trebuie să ne întoarcem către Dumnezeu în această perioadă de molimă, de pandemie, iar rugăciunile au un rol fundamental pentru ceea ce suntem noi ca oameni. Un alt aspect important este simbolul pe care îl reprezintă Mănăstirea Căldărușani, ctitoria voievodului Matei Basarab, fiind unul dintre principalele elemente de artă, cultură, istorie, spiritualitate creștin ortodoxă din județul nostru”, ne-a spus deputatul Daniel Gheorghe, recunoscut pentru respectul față de Biserica Ortodoxă Română și pentru modul în care promovează valorile istorice, spirituale și culturale ale poporului român.
“Aceasta este o zi istorică. Ne bucurăm că am putut face ca Sf. Grigorie Dascălul, Sf. Artemie și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului să ajungă la fiecare cetățean, spre ajutorul său. Sperăm ca în acest mod să trecem mai ușor peste aceste încercări grele prin care trecem cu toții. Simpla dorință și credință ne-a determinat să ne alăturăm preoților în această acțiune frumoasă și benefică. Bunul Dumnezeu și sfinții Lui să ne ocrotească pe toți”, a spus prefectul Daniel Zamfir. Prin gestul lor, preoții și restul organizatorilor și-au dorit să-i asigure pe cetățenii județului Ilfov de întreaga solidaritate sufletească și să aducă un strop de speranță în inimile lor. Pelerinajul a fost realizat cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Mănăstirea Căldărușani, Mănăstirea Sitaru și Protoieria Ilfov Nord, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Ilfov și Consiliul Județean Ilfov, cu sprijinul unităților administrative teritoriale, Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov.