Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat că 34.647 de fermieri, care deţin 1,168 de milioane de hectare cu culturi înfiinţate în toamna anului trecut, au înregistrat pierderi din cauza secetei extreme, iar despăgubirile vor fi acordate producătorilor agricoli la începutul lunii septembrie.

Potrivit sursei citate, cuantumul plăţilor la hectar stabilit pentru grâu este de 925 lei, la secară tot 925 de lei, triticale – 805 lei, orz – 912 lei, orzoaică – 951 lei, ovăz – 772 lei şi rapiţă – 1.002 lei. Oros a precizat că mai mult de 70% din suprafaţa afectată de secetă a fost cultivată cu grâu, iar cererile de solicitare se vor putea depune la APIA începând din 14 august.

„Cererile de solicitare către centrele APIA se depun începând din 14 august, iar plăţile se vor face prin APIA, pentru că ei au o bază de date foarte bună, sunt cei mai obiectivi şi să nu greşim”, a mai spus ministrul Adrian Oros.

Suma totală alocată de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor este de 1,15 miliarde de lei.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.506