Când a candidat la funcția de primar al comunei Snagov, în anul 2016, Marian Oancea a avut sloganul de campanie ”Fără vorbe, doar fapte!”. Acum, după patru ani și trei luni de mandat, edilul ne-a demonstrat că și-a îndeplinit promisiunile, iar bilanțul activității sale este impresionant și dificil de prezentat într-o formă concisă.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 512

Trecerea în revistă a proiectelor administrative realizate în comuna Snagov dovedește foarte limpede faptul că primarul Marian Oancea a funcționat permanent conform promisiunilor de la început de mandat, de a avea realizări concrete pentru confortul și siguranța cetățenilor săi. ”Cel mai important nu este să vorbești, ci să faci”, ne-a spus primarul Marian Oancea, într-o discuție în cadrul căreia l-am rugat să ne facă o scurtă retrospectivă a activității sale. Edilul ne-a oferit o lungă listă de proiecte îndeplinite, toate dovedind precuparea sa pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor. Se poate vedea că, în toți acești ani, s-a lucrat pe multiple planuri.

Infrastructura modernă, obiectiv major

Un obiectiv prioritar și permanent a fost evident cel privind îmbunătățirea infrastructurii rutiere ”Am început asfaltările pe strada Dimitrie Cantemir, în satul Ciofliceni. Am continuat cu asfaltare pe strada Nufărului, în Snagov, cât și strada Alexandru Ioan Cuza, din Ciofliceni. Avem astfel aproximativ 30 km de asfaltări la nivelul întregii comune. Și nu este decât începutul, pentru că avem proiecte pentru încă 70 km de asfaltări, plus lucrările privind extinderea rețelei de apă și canal pe o lungime de 60 km”, ne-a precizat primarul.

Am mai relatat în paginile Jurnalului de Ilfov despre asfaltarea a două străzi deosebit de importante în Snagov: Zorelelor și Florilor. Sunt străzi etalon pentru comună. ”După modelul lor vom moderniza și restul străzilor. Știu că oamenii mă iubesc, știu că eu voi fi în continuare primarul acestei comune, pentru că și eu îi iubesc foarte mult pe oameni. Sunt născut, crescut în această localitate și aici vreau să și mor. Dar mai avem foarte multe lucruri de făcut”, spune primarul.

Astfel, vorbind despre strada Florilor, edilul ne-a spus că aceasă cale rutieră chiar va fi precum îi spune numele, deoarece în toamnă urmează să fie plantate flori, care să sporească prin frumusețea lor confortul oferit de asfaltare, trotuare și iluminat modern.

Asfaltări în Snagov au fost realizate și pe străzile Ricinului și Albăstrelelor. ”Continuăm pe Salcâmului, Brândușelor, Crizantemelor, Bradului și multe alte străzi. Adică încă 70 de km de asfaltare. În mandatul doi, am efectuat 30 km, iar în primul 5 km. Trebuie să ajungem la peste 100 km în comună”, spune edilul.

Tot la capitolul asfaltări pot fi menționate, pentru satul Ciofliceni, străzile Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza. ”Vom asfalta și străzile Ion Vodă și Ștefăniță Vodă. Avem autorizație de construcție, și cât de curând începem lucrările. În Tâncăbești, am asfaltat și Drumul Țarinei, o stradă care la prima vedere nu pare chiar atât de importantă. Este însă  extrem de circulată, o stradă care oferă de acum siguranță, salvează vieți. Era absolut necesară pentru a descărca traficul de pe DN. Pentru siguranța și confortul oamenilor, continuă asfaltarea străzilor Anatol Vieru și Cornel Țăranu.  Nu dăm la o parte nici strada ­Delavrancea. Cu asfaltarea ne mutăm pe Ghermănești și asfaltăm strada Plevnei, unde am reușit și am introdus rețeaua de canalizare. De altfel, sperăm ca în cel mai scurt timp să dăm drumul și la canalizările pe care le-am făcut pe străzile Griviței, Plevnei și Vaslui. Tot în acest mandat am dat drumul la zona de canalizare de pe strada Zorelelor și Plopilor”, a adăugat Marian Oancea.

Promenada, o lucrare reprezentativă pentru comună

Pentru că oamenii au nevoie și de relaxare, administrația a îmbinat utilul cu plăcutul. Promenada comunei Snagov este o zonă unde vin permanent atât cetățenii comunității, cât și din afara acesteia. O lucrare extrem de frumoasă, benefică pentru comunitate. ”Nu este decât începutul. Pe strada Liliacului vom avea și un ponton, un debarcader unde va avea sediu căpitănia lacului Snagov. Vom amenaja acolo un miniport, astfel că posesorii de ambarcațiuni, dacă doresc, le vor putea caza acolo. Banii încasați astfel vor putea fi folosiți de comună pentru alte proiecte”, a precizat edilul. Promenada are o lungime de 300 de metri, fiind un spațiu pietonal amenajat în centrul Snagovului, pe strada Zambilelor. ”Ne mândrim cu promenada. Anul trecut am organizat acolo sărbătoarea de Moș Nicolae, care a venit cu daruri dulci pentru cei mici. A fost un festival de lumină, culoare și distracție”, a punctat primarul.

Instituții de învățământ ultramoderne

Preocuparea pentru educație este recunoscută, în egală măsură. ”O mare  bucurie și o mare realizare a mandatului acesta este terminarea școlii din Ghermănești. Este o școală atipică față de cele pe care le cunoșteam sau în care am învățat. Este o școală ultramodernă, unde copiii vin cu drag să învețe. Este ca atunci când mergi într-o biserică și o vezi plină. Îți dai seama că preotul are har. Când mergi într-o școală și vezi că elevii zâmbesc și sunt bucuroși că sunt la școală, ești foarte fericit”, ne-a spus Marian Oancea, subliniind că se mândrește cu Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”, din Ghermănești, un etalon al școlilor din județul ilfov și nu numai, după modelul căreia va fi modernizat sistemul de învățământ în întreaga comună Snagov. ”Și la Tâncăbești avem o școală ultramodernă, care a fost dotată cu o sală de internet pentru copiii din sat. Pentru grădiniță am făcut o extindere, transformând niște clădiri, care aveau destinație de toalete, ­într-o minisală de sport. Am terminat terenul de mini-fotbal din Tâncăbești, deci muncim”, subliniază edilul.

Pentru confortul cetățenilor care stau la bloc

Mulți cetățeni locuiesc totuși în blocuri și la Snagov, aceste imobile deteriorându-se masiv în decursul anilor. Astfel că Primăria Snagov a considerat necesară investiția în anveloparea lor. ”Am terminat cele trei blocuri din Snagov, D1, D2, D3, de la stradă. Acum lucrăm la PR2 și la PR1. Ne mutăm apoi în Ghermănești, la P23 și continuăm cu P17, P19. Am finalizat A1, A6 în Ghermănești și continuăm cu toate blocurile de la stradă și cu P13, P14. Nu lăsăm la o parte nici cele două blocuri din Tâncăbești, de la DN, cum sunt cunoscute”, a mai spus primarul.

Apa, foarte importantă pentru snagoveni

Alimentarea cu apă de calitate a fost o altă provocare pentru administrația snagoveană. În mandatul trecut, primarul a început construirea stației de epurare de la Șanțu Florești. Un subiect sensibil pentru locuitorii din Snagov din cauza raportului calitate – preț necorespunzător. ”Ne-am creat societatea noastră de apă și canal și, cu toate riscurile legale, vom rezilia în timpul cel mai scurt contractul cu societatea SC Prodserv, care în momentul acesta operează pentru comuna Snagov. Nu este ușor, pentru că nu este ca și cum ai preda o mașină. Lucrăm la documentație, sunt kilometri de canalizare. Ne dorim ca transferul să se facă cât mai lin, în beneficiul oamenilor. Stația de epurare este realizată, în stare de funcționare de câțiva ani, așadar tot ce vom racorda la sistemul de canalizare, va fi operabil”, a spus Marian Oancea.

În acest context, primarul consideră că o comunitate care se respectă trebuie să dispună de toate serviciile de apă-canal, iluminat public modern, salubrizare deszăpezire. ”Am reușit și am înființat trei companii în acest sens, pentru gospodărirea comunei. Săptămâna viitoare va veni mașina de gunoi, un vehicul Ford nou, în valoare de 96.000 euro, bani plătiți în leasing. Vom avea o mașină de 22 tone care va lucra în două schimburi și reușim astfel să stingem încă o problemă grozavă a Snagovului, colectarea deșeurilor”, a explicat edilul.

Creșterea gradului de siguranță, o provocare

Vorbind despre si­guran­ță, se știe cât de mult s-a luptat Marian Oancea să rezolve problema amplasării celor două pasarele din Tâncăbești. ”Le-a fost greu oamenilor la început să le utilizeze, dar acum, cu toate greutățile, și-au dat seama că sunt în beneficiul dumnealor. Am contractat și un lift pentru prima pasarelă de la șos. Perișului, cea mai intens circulată, și pentru seniori sau oameni cu probleme medicale care vor dori să traverseze DN în siguranță. Cel mai important este să avem oameni sănătoși care să simtă că primăria și conducerea primăriei le sunt alături. Dacă am stat patru ani, i-am așteptat pe cei de la CNAIR să repună acea pasarelă, nu s-a putut. Au fost numeroase licitații, un proiect la care nu a venit nimeni, dar noi am reușit în final să îl rezolvăm cu bine. Continuăm cu trotuarele pe satul Tâncăbești, pe partea stângă, cum mergem spre Ploiești. Știu că am nevoie de trotuare în Tâncăbești, DN și zona Perișului. Este primul pas, este vorba de zile până când vom începe. Așteptăm un aviz de la CNAIR. Imediat dăm autorizația de construcție și implicit demarăm lucrările”, a precizat primarul.

Pentru că am ajuns cu discuția la Tâncăbești, primarul a dorit să  menționeze și alte realizări, precum locul de joacă și parcul pentru tineret și nu numai. Mai mult, la Tâncăbești a fost modernizat dispensarul, a fost zugrăvit, interior exterior, schimbat acoperișul, și au fost dotate cabinetele medicale. ”Avem cabinet stomatologic, avem farmacie în Tâncăbeși. Suntem aproape de oamenii din Tâncăbești, sper să înțeleagă, pentru că există un sentiment uneori că acest sat a cam fost uitat de ceilalți primari. Oamenii însă au înțeles, au văzut realizările”, a subliniat primarul.

”Misiunea de a fi primar”

O dovadă a muncii îndeplinite este faptul că te simți apreciat. Primarul Marian Oancea spune că  cea mai mare bucurie a sa este atunci când cetățenii, indiferent că sunt adulți sau copii, îl salută pe stradă. ”Realizez că am reușit să intru în sufletul dumnealor. Eu cred că fiecare om are o misiune, iar a mea este să fiu primar al acestei comune și să fiu aproape de oamenii din zona aceasta. Simt cum se leagă comunitatea, cum reușim să trecem de lipsa de socializare. Încercăm să le descrețim frunțile oamenilor prin lucruri mărunte. Dar când îți plouă în casă, uiți de toate. Le știu problemele. Le-aș rezolva mâine, dacă aș putea, cu o baghetă fermecată, dar sunt necesari foarte mulți bani”, a spus edilul.

Reîntorcându-se la zona de relaxare a comunității, primarul a menționat și reabilitarea locului de joacă din Ghermănești. ”Când îi văd pe copii cum se joacă, cum se aleargă, cum se bucură, crește sufletul din mine. Am reabilitat și parcul din satul Ciofliceni. În două săptămâni, am promisiune că parcul din Snagov va fi terminat, tot un loc de joacă pentru copii, cu aparate moderne de joacă, chiar și pentru fitness, băncuțe, un foișor, cum avem și în Ghermănești”, spune primarul.

În privința transportului public, edilul a menționat că sunt în lucru 8 stații de autobuz, care vor fi finalizate până la sfârșitul lunii. Șase dintre aceste stații vor fi amenajate în Tâncăbești.

În privința iluminatului public, edilul a spus că în scurt timp se semnează contractul pentru extinderea ețelei dintre Ghermănești și Snagov, cât și dintre Ciofliceni și Vlădiceasca. ”În Vlădiceasca am intervenit deja cu lămpi pe energie solară, dar vor fi înlocuite și vom veni cu iluminat public. Avem 1.185 de lămpi și vom schimba tot iluminatul public din comună. Vom avea iluminat public modern, economic, deci vom plăti și mai puțin. Totul pentru siguranță”, a spus primarul, menționând la acest capitol și problema camerelor de filmat. Există 68 în comună, dar sunt insuficiente. Prin rectificarea bugetară va fi dublat numărul lor. ”Dorim să știm tot ce se întâmplă în comună, respectând legaitatea. Ne interesează să nu fie descărcați ­câini, deșeuri și să reducem infracționalitatea”, a subliniat edilul.

Nu în ultimul rând, primarul a spus că perioada pandemiei de coronavirus a fost greu de suportat și pentru snagoveni. ”Noi am fost alături de cetățeni, am intervenit acolo unde a fost nevoie și am reușit să avem cât mai puțini bolnavi Covid 19 pentru că am făcut și dezinsecție în instituțiile publice sau unde am fost solicitați. La fel pe străzi, trotuare, parcuri. Am reușit să ținem pandemia sub control și felicit cetățenii că au dat dovadă de inteligență și au păstrat distanța fizică. Ca primar, vreau să fiu la dispoziția lor permanent”, a conchis primarul Marian Oancea.