Marți, 18 august, în prezența premierului României, Ludovic Orban, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a înmânat constructorului desemnat ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 2 Vidra – Bragadiru A0 S a Capitalei şi a anunţat începerea efectivă a lucrărilor pe acest tronson adjudecat de turcii de la Alsim Alarko.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 513

Durata de execuţie efectivă a lucrărilor de construcţie aferente lotului 2 al Centurii Bucureşti Sud (km. 69+000 – km 85+300) este de 30 de luni, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), lotul 2 reprezentând prima secțiune din viitoarea șosea de mare viteză din jurul Capitalei care intră efectiv în construcție. Pentru realizarea celor 16,3 km din noua centură, sursa de finanţare este asigurată din POIM 2014 – 2020.
”Particip alături de premierul Ludovic Orban și de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la deschiderea oficială a lucrărilor la Autostrada de Centură București A0, Sector Sud, Lotul II, Vidra – Bragadiru. Săptămâna trecută (n.r. 11 august) am semnat autorizația de construire pentru acest sector din Lotul II al A0 Sud. Vom realiza structura rutieră, va fi ridicat un pasaj la km 70+500, vor fi executate lucrări de consolidare, relocare rețele, iluminat, de siguranța circulației. Această centură a Bucureștiului, în regim de autostradă, este o prioritate pentru mine. Cu ani în urmă, din calitatea de administrator public al județului Ilfov, am făcut numeroase intervenții la Ministerul Transporturilor pentru a conștientiza responsabilii acelor vremuri despre faptul că analizele de eficiență economică arătau că avem o încărcare mare a drumurilor în regiunea București-Ilfov și că, din acest motiv, se simte deja o reducere a creșterii evoluției economice a regiunii formate în jurul Capitalei, în raport cu media națională. Când am fost numit secretar de stat, i-am așezat la masa discuțiilor pe cei implicați în proiectul A0 și am încercat să deblochez tot ce ținea de Ministerul Transporturilor, să reduc birocrația și să recuperăm timpul pierdut. De aceea, la startul lucrării, vă anunț că voi rămâne la fel de implicat și de hotărât să realizăm această autostradă atât de importantă pentru România. Voi urmări îndeaproape lucrările și vă voi comunica periodic evoluția lor”, ne-a declarat Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Trei loturi, pe Sud

Autostrada de Centură București Sud, între A1 (București-Pitești) și A2 (București-Constanța), este împărțită în 3 loturi, care sunt licitate și adjudecate pentru proiectare și execuție. Lotul I, care se află între Berceni și A2, este aprobat pentru proiectare. Va avea o lungime de 16,9 km, constructorul desemnat este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ş, iar valoarea contractului este de 830,6 milioane de lei. Lotul II al Autostrăzii de Centură A0 Sud are o lungime de 16,3 km, pleacă din DN6, realizează intersecția cu DN5 până în zona localității Berceni. Constructorul desemnat este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ş, iar contractul are o valoare de 750,8 milioane de lei. Pentru Lotul III urmează să fie aprobată declarația de proiectare. Acesta este lotul care leagă DN6, în zona Bragadiru-Cornetu, până la A1 și are o lungime de 18 km. Constructor este Asocierea Aktor SA – Euro Construct Trading SRL, iar valoarea contractului este de 853,4 milioane de lei.

Patru loturi pentru Nord

Autostrada de Centură București Nord este împărțită în 4 loturi. Și, tot pe 18 august 2020, s-a anunțat semnarea contractului de proiectare și execuție pentru Lotul IV, aflat între DN3 și A2, cu o lungime de 4,47 km, unde câștigător este Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, cu preţul de 312,6 milioane de lei. Pentru Lotul I al A0 Nord, care se află între A1 și DN1, câștigătorul pentru proiectarea și execuția celor 17,5 km de autostradă a fost desemnat pe 15 iunie 2020. Este vorba despre compania Nurol Insaat Ve Ticaret A.S. Au fost depuse 4 contestații la CNSC, toate au fost respinse. Pentru Lotul II, 19 km, au fost depuse 11 oferte: două de către constructori din România, 3 din Turcia, 2 din Grecia, 2 firme din China, una din Austria și una din Italia. Traseul Lotului II este între DN1 (în dreptul localității Corbeanca) și DN2 (în dreptul localității Afumați), iar de-a lungul acestuia vor fi amenajate două noduri rutiere și vor fi construite 10 poduri și pasaje. Urmează să fie desemnat câștigătorul, în scurt timp. Nu în ultimul rând, pentru Lotul III, câștigător este Nurol Insaat Ve Ticaret A.S. Lungimea tronsonului este de 8,6 kilometri, valoarea contractului fiind de 428,8 milioane de lei. Acest lot se află între DN2 și DN3 și trece prin localitățile ilfovene Afumați, Găneasa și Pantelimon. Au fost depuse 7 contestații la CNSC.
Semnarea contractelor de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
Autostrada de Centură București A0, parte a unui uriaș proiect european de infrastructură rutieră numit Coridorul 4 pan-european, va avea o lungime totală de 101 km.

Ludovic Orban: “Am încredere că vor începe lucrările de construcție, până la sfârșitul anului, pe toate cele trei tronsoane din zona de Sud”

”Bucureștiul are nevoie de autostradă de centură nu de astăzi, nu de ieri, de cel puțin 15 ani de zile. Indicii de trafic arată că traficul pe Centura Capitalei este un extrem de aglomerat, de peste 20.000 de mijloace de transport zilnic. Necesitatea unei autostrăzi deja se impune de la un trafic de peste 16.000 de mijloace de transport zilnic. Această autostradă de centură este vitală pentru București. La ora actuală, tranzitarea Bucureștiului se face fie pe actuala Centură a Bucureștiului, fie prin Bucureşti. Traficul de tranzit în București este de până la 20%. (…) Studiul de fezabilitate pentru realizarea acestei autostrăzi a început de mult timp. În mandatul meu de ministru al Transporturilor, noi am adoptat indicatorii tehnico-economici; gândiţi-vă că era 2008, deci în 2008 au fost adoptați indicatorii economici pentru autostrada de centură – sigur că de atunci a mai fost revizuit studiul, că așa e la noi, băgăm bani în studii de fezabilitate şi după aceea uităm să alocăm resursele financiare pentru construcția efectivă. Este bine că lucrările încep pe toate tronsoanele autostrăzii de centură; suntem în progres de la preluarea guvernării. Dacă ne mai lasă unii cu contestațiile, care, pur și simplu nu fac altceva decât să boicoteze gratuit ritmul de construcție a infrastructurii de transport, vom semna, până la sfârșitul anului, toate contractele de proiectare și execuție pe cele patru tronsoane de Nord. De asemenea, am încredere că vor începe lucrările de construcție, până la sfârșitul anului, pe toate cele trei tronsoane din zona de Sud – atât pe tronsonul 1, pe tronsonul 2 încep astăzi, cât și pe tronsonul 3, unde așteptăm compania care a câștigat să finalizeze proiectul tehnic și să îndeplinim toate condițiile pentru a putea da ordinul de începere a lucrărilor de construcție. Aș mai spune câteva lucruri despre actuala centură a Bucureștiului: tot în 2008, la finalul mandatului, pentru actuala centură a Bucureștiului erau semnate contracte de lărgire la patru benzi și de construcție a pasajelor pe toate tronsoanele care nu erau lărgite la patru benzi. Lărgirea la patru benzi s-a făcut între DN7 și DN2, și nici până astăzi nu s-a finalizat legătura măcar la patru benzi pe Nord, între A1 și A2. Așadar, printre obiective: vrem să finalizăm lărgirea la patru benzi pe zona de Nord; de asemenea, sunt prevăzute patru pasaje de-a lungul tronsonului de Sud al centurii actuale. Din păcate, nu s-a mers pe soluția lărgirii la patru benzi, așa cum fusese adoptată soluția în 2008 – nu din cauza actualului guvern, ci din cauza opțiunii guvernelor anterioare. Sigur că este foarte important acum să alocăm toate resursele financiare pentru a putea realiza autostrada de centură a Bucureştiului”, a declarat premierul Ludovic Orban.

S-a semnat și pentru Lotul IV – A0 Nord

Așa cum precizam anterior, tot pe 18 august, la sediul Ministerului Transporturilor, în prezența ministrului Lucian Bode, a avut loc semnarea de către reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și cei ai ofertantului declarat câștigător, Aocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL (SC SA&PE Construct SRL fiind lider de asociere) a contractului ce are ca obiect proiectarea și execuția Autostrăzii de Centură București, km 0+000 – km 100+900, Sector Centura Nord, km 0+000 – km 52+770, Lot IV: km 47+600 – km 52+070. Contractul are o valoare de 312.633.554,09 lei fără TVA (fonduri europene nerambursabile) și are o durată de 30 de luni, din care: 12 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Totodată, s-a stabilit ca perioada de garanție a lucrărilor să fie de 120 de luni. În cadrul contractului sunt prevăzute structuri precum: pod pe Autostrada de Centură peste Lacul Cernica, pasaj pe autostradă peste calea ferată București – Oltenița, pasaj pe DJ301 peste autostrada de centură.


”Ne-ați obișnuit de fiecare dată cu faptul că sunteți foarte ancorați în activitatea pe care o desfășurați. Este extrem de important pentru toată lumea și știu toți ce înseamnă acest obiectiv pentru bucureșteni, dar și pentru cei care tranzitează Bucureștiul. Depunem toate eforturile pentru a vă preda amplasamentul liber de sarcini, cât mai repede, și sunt sigur că veți reuși să terminați într-un timp foarte rapid acest tronson. Mobilizare am văzut că aveți, capacitate de lucru sigur aveți, așa că nu-mi rămâne decât să vă doresc succes”, le-a spus ministrul Lucian Bode, reprezentanților constructorului.