Odată ajuns la atelierul de creaţie de la Piscu, vei fi cu certitudine uimit de frumuseţea şi bogăţia comorilor şi capodoperelor pe care le vei descoperi în acest minunat loc. Încă din momentul în care îi treci pragul, atelierul – şcoală ţi se dezvăluie grandios şi sublim şi te copleşeşte cu frumuseţea operelor de artă pe care le creează. Fără îndoială, de la primii paşi făcuţi pe acest tărâm, simţi cum frumosul atinge cele mai înalte culmi în ochii şi în inima ta. Prin măiestria artiştilor, vasele de lut de la Piscu şi restul bunurilor culturale de valoare care li s-au adăugat pe parcurs au prins viaţă şi îşi urmează drumul în istorie.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 529, ediția print
Trecând din nou pragul instituţiei de cultură din satul Piscu, al comunei Ciolpani, sâmbătă, pe 12 decembrie, am avut şi noi, echipa Jurnalului de Ilfov, ocazia să admirăm piesele rare din colecţia muzeului, realizate de meşteşugari contemporani sau cu o vechime impresionantă, oameni care au prins dragoste de frumuseţea satului încă din fragedă pruncie, au dus şi duc arta mai departe, peste generaţii. Impresionante, deosebite, unele aparent fragile dar suficient de rezistente pentru a păstra în ele istoria locului, lucrările de aici poartă cu sine poveşti uimitoare. Acesta este şi motivul pentru care artiştii Adriana şi Virgil Scripcariu şi-au dorit cu ardoare să dezvăluie tainele artelor frumoase şi să împărtăşească publicului larg dragostea pentru frumos, elemente de cultură şi tradiţii populare. Aşa au ajuns să iniţieze atelierele de creaţie care adună într-un loc special, iubitorii de artă, istorie şi arhitectură. Școala de la Piscu, născută sub aripile profesionalismului şi a experienţei acestei familii de artişti, Scripcariu, le oferă astăzi micilor învăţăcei prilejul de a face o fascinantă incursiune în viaţa satului, din trecut, în prezent. Lucrările lor îmbracă forme dintre cele mai diverse şi oglindesc multe perioade istorice. De sâmbătă, 12 decembrie, patrimoniul cultural de la Piscu este şi mai bogat, cuprinzând o serie de spaţii expoziţionale cu bunuri culturale de o valoare inestimabilă. Printr-un eveniment avanpremieră, Muzeul Atelier Școala de la Piscu şi-a deschis porţile sâmbătă, pentru primii vizitatori.
O zi la muzeu
Despre modul în care olăritul aflat azi la cumpăna dintre artă şi meşteşug, fotografia care zugrăveşte munca oamenilor ce-şi duc existenţa la sat, acolo unde ritmul vieţii este mult mai domol, sculptura şi arhitectura care au prins suflet prin mâinile dibace ale artiştilor expozanţi în muzeul de la Piscu, ne-a vorbit, atât de frumos Adriana Scripcariu, artistul care menţine cu succes, într-o eră modernă, meşteşugul ceramicii şi tradiţiile romaneşti. “Astăzi, 12 decembrie, la Muzeul Atelier Școala de la Piscu are loc o avanpremieră. Deschidem un nou spaţiu cultural pentru un grup restrâns de colaboratori, sponsori voluntari, oameni care ne-au fost de ajutor şi în apropierea proiectului nostru. Este o primă încercare de a aduce înaintea publicului ceea ce s-a realizat până acum la Piscu, în aşteptarea deschiderii finale care, sperăm noi, să aibă loc în primăvară, când o să avem şi o deschidere pentru publicul larg, cu copii şi cu tot ceea ce este atât de obişnuit la noi. Iată, şi din pricina contextului pandemiei, evenimentul de astăzi este mai restrâns şi mai discret, dar asta se întamplă şi pentru că suntem încă într-o anumită etapă de lucru şi mai avem destul de multe de finalizat. Evenimentul acesta poartă numele de Muzeul Atelier Școala de la Piscu – Avanpremieră. A comportat, în primul rând, o întâlnire în acest context dus către final al proiectului şi al expunerii. Este o întâlnire cu oameni care au participat la realizarea lui, în diferite etape. Cu toţii s-au simţit astăzi surprinşi de un spaţiu care arată deja a muzeu, pe care fiecare şi-l imagina în felul lui, în funcţie de etapa la care a participat. Avem aici oameni care au participat la ridicarea scheletului clădirii. Sunt oameni care au participat la tencuieli, la aşternerea pavimentului, la etape de construcţie în care îţi este greu să-ţi imaginezi întreg ansamblul. Mai mult decât atât, am adus în această etapă, în spaţiu, elemente cum ar fi luminile, care schimbă cu totul faţa locului şi care pun în valoare piesele expuse şi tot ce înseamnă discurs expoziţional în acest spaţiu. Invitaţii noştri de astăzi sunt constructorii, voluntarii, arhitecţii, arhitectul principal al clădirii, Cosmin Pavel şi arhitecţi care la începutul proiectului erau studenţi. Acest proiect a început ca un proiect studenţesc la clasa prof. Ștefan Ghenciulescu şi a evoluat ca un proiect care, iată, a fost pus în operă. De obicei, proiectele studenţeşti se învaţă din ele, dar nu sunt puse în operă. Este un lucru aducător de satisfactie şi de împlinire. Avem, de asemenea, arhitecţi care au lucrat la anumite segmente de construcţie cum este un zid pe care l-am ridicat împreună cu studenţii arhitecţi, în vara acestui an, într-o tehnică tradiţională de construcţie cu pământul. Am învăţat cu toţii acest fel de a construi cu pământ”, ne-a spus Adriana Scripcariu istoric de artă şi, totodată, director al Școlii Agatonia, prima şcoală primară cu specific de patrimoniu din România.
Oameni dăruiţi faţă de artă şi frumos
Dar şirul invitaţilor de seamă alături de care soţii Adriana şi Virgil Scripcariu, părinţii şcolii-muzeu din vechea vatră de olari de la Piscu, au împletit crâmpeie din tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti în ziua deschiderii lui, nu se încheie aici.
“Avem persoane care au sponsorizat acest proiect în cuantumuri mai mari sau mai mici. Acest proiect s-a născut din multe contribuţii mici şi asta dă mărturie pentru faptul că oamenii sunt conştienţi de necesitatea acestor spaţii şi au ajuns să contribuie la ridicarea unor astfel de spaţii pentru că şi le doresc, mai ales în mediul rural. Jurnalul de Ilfov a fost prezent la toate etapele acestui proiect, de la momentul în care se inaugura un câmp gol, că totul a început cu sfinţirea unei troiţe. Avem şi invitaţi foarte dragi din partea Muzeului Naţional Român, o instituţie care a fost alături de noi. A fost aici actualul manager al Muzeului Îăranului Român, domnul Virgil Niţulescu. Sunt aici prezenţi, pe toată durata zilei, Cosmin Manolache şi Lila Pasima, din echipa de cercetare şi din echipa de proiecte educaţionale ale Muzeului Țăranului Român cu care am colaborat pe parcursul întregii noastre desfăşurări la Piscu, încă din 2006-2007. Suntem împreună şi este o împlinire. Spre exemplu, Lila Pasima a fost pe acea mică scenă improvizată cu ocazia lansării cărţii Oale de Pisc, în 2016, când a fost prima dată când oamenii din Pisc, prieteni ai şcolii de la Pisc s-au simţit bine într-un eveniment pe acest câmp, care pe atunci era cu totul gol. A fost şi academicianul Răzvan Theodorescu alături de noi, atunci. Dânsul a fost primul care a dat un gir de încredere acestui muzeu şi pe noi ne-a încurajat şi ne-a onorat această siguranță a lui că dacă noi ne-am propus să facem un muzeu pe vremea când vorbeam dintr-un câmp gol, el a ţinut să asigure comunitatea că aici va fi un muzeu. Astăzi suntem în interiorul acestui muzeu. Se menţine ideea de muzeu şi şcoală. Se pune accent pe ideea de şcoală într-un sens mai larg al cuvântului, adică un loc în care înveţi dar va fi şi un spaţiu pentru mica şcoală primară Agatonia”, ne-a mai spus Adriana Scripcariu.
Este clar că la Muzeul Atelier Școala de la Piscu, olăritul, cusutul, linogravura şi toate care alcătuiesc ansamblul cultural sunt făcute cu pasiune şi iubire şi se oferă din inimă. “Mai avem astăzi invitaţi foarte apropiaţi şi dragi, membri ai comunităţii Tradiţii Creative, un forum de asociaţii care pun în valoare tradiţia din perspectiva contemporană şi o fructifică în plan educaţional, lucrativ, cultural. Fiecare dintre noi are câte un segment, câte un sat pe care îl pune în lumină. Acest forum are ca piesă principală Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, cu un partener important în comunicare, DC Comunication. Alături de noi este acum şi o persoană punte între aceste două instituţii, este arhitectul Teodor Frolu, care este sufletul acestui forum al tradiţiilor creative, mai ales după plecarea dintre noi a regretatului antropolog Vintilă Mihăilescu, cel care a fost, este şi rămâne mentorul acestui forum al tradiţiilor creative. Îi avem invitaţi şi pe cei care au lucrat la realizarea acestei clădiri. Mă refer la localnici, oameni care au participat la ridicarea propriu-zisă a clădirii, care sunt astăzi la locul lor de muncă în postura de invitaţi şi onoraţi pentru că au făcut un lucru extraordinar. Acest muzeu s-a ridicat cu paşi foarte mici. Avem un parcurs de cinci ore şi jumătate de spaţiu deschis. Oamenii vin pe rând şi facem ture ghidate. A existat şi un moment protocolar în care sculptorul Virgil Scripcariu le-a vorbit celor prezenţi despre felul cum a luat naştere acest proiect, despre expoziţia de fotografie panotată, la etajul muzeului, o expoziţie interesantă Barry Lewies, o expoziţie care ajunge, iată, pe simeze în România, la 30 de ani după ce fotograful a avut descinderi în ateliere de artişti din Bucureşti şi din ţară. Aceste fotografii au fost scoase practic din arhiva fotografului, regăsite în arhiva fotografului, pornind de la o fotografie a sculptorului Vasile Gorduz pe care noi am identificat-o în timp ce participam la fondarea Asociaţiei Vasile Gorduz. Descoperind această fotografie şi mergând pe firul informaţiei, am ajuns la fotograful Barry Lewies, pe care l-am găsit în luna ianuarie la Londra şi am avut o întâlnire foarte plăcută cu el. Si-ar fi dorit foarte mult să fie astăzi aici, dar nu s-a putut. Ne-am propus, însă, să nu închidem expoziţia înainte ca Barry să ajungă aici. Este unul dintre fotografii care iubesc foarte mult România. A petrecut un timp scurt şi intens în România, puţin înainte de Revoluţie şi în primul an după Revoluţie, dar a rămas cu mult drag de România. A pus la dispoziţia muzeului de la Piscu orice beneficiu care ar rezulta din această expoziţie. Astăzi, va fi o perindare a publicului de la ora 11:00 până la 16:30, după care spaţiul se va închide şi se va porni din nou lucrul. Sperăm foarte mult ca în primăvară să reluăm acest eveniment pentru publicul larg. Astăzi, a fost mai degrabă o avanpremieră cu uşile închise pentru publicul larg. A fost doar cu invitaţi speciali. Nu am făcut nici măcar un anunț oficial, ci invitaţii punctuale dar ne dorim şi vom relua, cu siguranţă acest eveniment care va fi secondat de un eveniment dedicat copiilor. Deocamdată, mai avem de lucru la partea de instalaţii sanitare, încălzire. Mulţi ani de acum încolo se va lucra la expunerile permanente sau expunerile temporare pe care ni le dorim să ruleze cât mai frecvent. Avem aici o tiparniţă veche din anul 1850, adusă de la Viena, din Austria. Aceasta face parte din aceeaşi familie de prese de gravură de la sfârşitul secolului XIX, aduse de către cei care au fondat Universitatea de Arte Bucureşti. Theodor Aman a adus o astfel de piesă din spaţiul german. Piesa noastră a venit de la Viena, la începutul acestui an. Este funcţională şi am achiziţionat-o pentru că noi lucrăm foarte mult şi în zona aceasta grafică, a gravurii. Încurajăm, pe de o parte ca oamenii să sesizeze simplitatea gestului. Aici avem, în partea de sus avem un spaţiu dedicat memoriei satului de olari. Acest patrimoniu de olari a fost cel care a generat ridicarea acestei construcţii, dar s-a constituit şi într-un motor de a aduce înaintea publicului, nu doar ceramică de Pisc şi memoria acestui sat, ci într-un context mai larg, ceramica din spaţiul românesc. Ceramica o găsim expusă la parterul clădirii. De asemenea, tehnici de lucru cu pământul. Dacă sesizaţi, avem acest paviment pe care îl va călca în picioare orice vizitator care va veni aici. Acesta este constituit din ţigle de acoperiş dintr-un sat din Braşov, care au fost făcute la 1900. Ideea este dublă. Una de a încuraja folosirea de materiale de finisaj manufacturate, de provenienţă cât mai naturală. Pe de altă parte, de a pune în lumină potenţialul extraordinar al refolosirii lor. Mai avem tiparniţa, expoziţia de fotografie Barry Lewies şi ansamblul care este, de fapt, un obiect în sine care are o putere de a transmite, pe care mai ales arhitecţii o sesizează. Este un obiect de arhitectură care are o coerență, o unitate şi un mesaj în ansamblu”, a conchis Adriana Scripcariu.
(Va urma)
