Autoritatea locală din, de această dată, comuna Ciorogârla (deși situația este simliară cu a altor localități din județ), este decisă să ceară Consiliului Local creșterea cuantumului amenzilor, investiții în iluminarea corespunzătoare a zonele vulnerabile, monitorizare video și patrulări frecvente ale Poliției Locale, la marginea localității

La mijlocul săptămânii trecute, echipa Jurnalului de Ilfov a întâlnit pe teren conducerea Primăriei Ciorogârla, într-o acțiune devenită, din păcate, o ”obișnuință” a multor administrații locale ilfovene și nu numai. Este vorbaa despre strângerea epuizantă a deșeurilor din construcții, abandonate necontrolat și, evident, ilegal, la marginea comunelor sau orașelor, pe câmpuri, terenuri aparținând Primăriei sau pur și simplu în mijlocul drumurilor. Combaterea fenomenului și salubrizarea zonelor acaparează, din cauza costurilor deloc de neglijat, bugetele locale, antrenează multă forță de muncă, efective polițienești și responsabili cu mediul, nemulțumește comunități întregi și, contrar tuturor acestora, pare fără sorți de izbândă!

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 535

Ceea ce am întâlnit la Ciorogârla nu este specific doar acestei comune, este o practică generală, o meteahnă a românilor care nu pun preț absolut deloc pe protejarea mediului înconjurător și păstrarea curățeniei, infracțiuni care se estompează pentru scurte perioade de timp, atunci când oficialii Ministerului Mediului pregătesc, alături de inspectorii Gărzii de Mediu, Agenției pentru Protecția Mediului, Jandarmeriei sau Poliției, raiduri de amploare. Atunci, dacă îi surprind pe făptași în flagrant, dau câteva amenzi devenite nesemnificative ca valoare față de amploarea practicii ilegale, confiscă eventual o mașină ponosită, folosită la transportul deșeurilor, după care, din nou, munții de moloz și nu numai sufocă aerul, pământul și privirea!

Mașinile folosite la transportul molozului abandonat au fost date în urmărire

”Suntem pe Str. Sabarului – un drum de tranzit între județele Ilfov și Giurgiu. Este o nenorocire tot ce se întâmplă aici. Cetățeni din Tântava, Grădinari, jud. Giurgiu, care lucrează pe șantierele din București, vin și aruncă molozul pe acest drum, pe terenurile UAT Ciorogârla. Așa că noi suntem nevoiți să facem curat. Nu știm cum să ieșim din acest impas. Am anunțat Poliția, vin de 5-6 ori/zi în zonă, Primăria este pur și simplu depășită. Sunt aproape 4 km de drum și pe toată această distanță se depozitează ilegal gunoaie, majoritatea din construcții. Noi le strângem din două în două săptămâni și le predăm REBU, însă ne sufocă bugetul local. 20 metri cubi de deșeuri costă în jur de 7.500 lei, iar la două săptămâni strângem cel puțin două containere”, ne-a explicat primarul Niculae Victor.

Viceprimarul Nicușor Popa a anunțat că va propune Consiliului Local – ca investiție din bugetul local – un proiect pentru iluminarea a 2,4 km din drum și montarea de camere de supraveghere video. ”Zona o să fie monitorizată! Asta e clar! De exemplu, pe 8 februarie, Poliția a prins o mașină care arunca gunoiul aici, în miezul zilei, și a dat amendă, apoi o platformă mare – de 24 metri cubi, care la 12 noaptea a descărcat aici și e dată în urmărire, iar aseară,  pe 100 m de drum au fost împrăștiați 30-40 de saci cu moloz dintr-o dubă, care și ea este dată în urmărire. Amenzile, din păcate, sunt prea mici. Prins în flagrant, a primit 3.000 de lei amendă, cu posibilitatea achitării a jumătate din sumă în 15 zile. Garda de Mediu ne-a comunicat că se poate confisca mașina prinsă în fapt și vom lua și astfel de măsuri. Sunt antrenate toate forțele locale, și cerem sprijinul și cetățenilor comunei să ne semnaleze orice ne-ar putea ajuta să-i identificăm pe cei care fac așa ceva. Vrem ca prin hotărâre de Consiliu Local – și vom propune curând acest lucru – să mărim cuantumul amenzilor pe care le putem aplica noi. Un metru cub de gunoi depozitat la groapă costă 315 lei fără TVA. Măcar să recuperăm acești bani”, a spus viceprimarul.

Agentul șef principal de Poliție Păun Florin a făcut, de asemenea, referire la înăsprirea controalelor în zonă și a confirmat că iluminarea drumului, supravegherea video și amenzile mai mari ar putea reprezenta o soluție pentru oprirea fenomenului infracțional.

Abandonarea deșeu­rilor și/sau eliminarea acestora în afara spațiilor autorizate este interzisă! Faptele de acest gen sunt sancționate cu amenzi contravenționale în cuantum de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele fizice, și de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice, în conformitate cu prevederile Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor.

Aviz infractorilor!

Pe 19 mai 2020, Garda Națională de Mediu a definitivat procedura confiscării bunurilor și mijloacelor cu care se produc contravenții și infracțiuni de mediu. Aviz celor care abandonează deșeuri și celor care deversează, în mod ilegal, reziduuri în ape și în canalizări, celor ce braconează și, în general, tuturor cetățenilor care încalcă prevederile legislației de mediu! În afară de aplicarea amenzilor sau, după caz, înaintarea unor dosare penale, comisarii GNM pot acum confisca toate mijloacele cu care se produc aceste infracțiuni sau contravenții – autoturisme, remorci, autoutilitare, autospeciale, bărci, motoare, unelte de pescuit etc.

Potrivit noii proceduri, sunt supuse confiscării:

a) bunurile destinate săvârșirii contravenţiei,

b) bunurile folosite la săvârșirea contravenţiei,

c) bunurile rezultate din săvârșirea contravenţiei.

În urma întocmirii procesului verbal de constatare și sancţionare a contravenţiei, comisarii GNM indisponibilizează bunurile în vederea confiscării, urmând ca sancţiunea complementară de confiscare să rămână obligatorie și executorie la pronunţarea instanţelor de judecată, printr-o hotărâre definitivă, în cazul contestării procesului-verbal.

În cazul mijloacelor de transport indisponibilizate în vederea confiscării care aparţin unei alte persoane decât contravenientul, comisarul anunţă, în termen de maximum 24 de ore, organele de poliţie pentru a fi lăsate spre păstrare acestora, până la identificarea proprietarului mijlocului de transport pentru tragerea la răspundere.

Problemele sunt vechi și greu de rezolvat

La mijlocul lunii mai 2020, comisarii Gărzii de Mediu verificau pe raza UAT Ciorogârla un drum de pământ cu acces din Str. Viitorului către A1 București-Pitești, privind starea de salubritate. Și atunci erau identificate cantități de deșeuri amestecate provenite din gospodării (materiale din construcții, cauciucuri, plastice, resturi vegetale, etc.), abandonate în lungul canalului de desecare, fiind afectate terenurile din vecinătate.

”În urma verificărilor efectuate au fost dispuse măsuri de salubrizare, iar deșeurile vor fi transferate către un amplasament autorizat de depozitare deșeuri sau către operatorii economici autorizați în vederea valorificării/eliminării deșeurilor. De asemenea, vor fi luate măsuri de monitorizare a zonelor afectate de abandonări de deșeuri”, precizau reprezentanții autorităților de mediu.

Ulterior, au fost demarate, într-adevăr, acțiuni mai intense de patrulare, însă acum și aceste patrule dese nu fac față, fiind vorba de tot mai multe zone întinse unde se aruncă ilegal gunoiul. ”Au fost, de asemenea, notificați toți proprietarii de atelaje și utilaje agricole referitor la sancționarea faptelor de abandonare deșeuri. În timpul acțiunii de patrulare, a fost identificat un incendiu care a afectat deșeurile abandonate și care s-a extins în lungul canalului din cauza condițiilor meteo și neglijenței cetățenilor. UAT Ciorogârla a fost sancționată cu 15.000 lei pentru nerespectarea tuturor procedurile și cerințele legale impuse pentru prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător și mediului și s-a dispus evacuarea cantităților de deșeuri identificate”, comunicau la acel moment reprezentanții Gărzii de Mediu Ilfov.