Consiliul Național Bisericesc a avizat Raportul General de Activitate al Bisericii Ortodoxe Române pe anul 2020. Intitulat „În luptă cu pandemia, Biserica a intensificat rugăciunea, filantropia și protejarea sănătății oamenilor”, documentul evidențiază faptul că, anul trecut, Biserica a înregistrat o creștere a cheltuielilor cu 17,6%, respectiv 5,7 milioane euro, față de anul 2019. Mai exact, aceasta a cheltuit 38 de milioane de euro pentru a veni în sprijinul românilor, în anul pandemiei.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 540, ediția print

Raportul a fost prezentat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale. “De la ajutorul financiar ori material, la trimiterea de echipamente sanitare de protecție acolo unde era cea mai mare nevoie de ele, până la rugăciunea, încurajarea și mângâierea celor bolnavi, a celor însingurați ori a celor îndoliați, Biserica Ortodoxă Română, în întreg ansamblul ei, prin ierarhi, clerici, voluntari și simpli credincioși, și-a intensificat eforturile pentru a răspunde urgent și eficient crizei provocate de pandemia de ­Covid-19,” a spus Patriarhul României, citat de Basilica.ro. Peste 14.500 de voluntari au oferit servicii de asistență socială unui număr de aproape 138.000 de beneficiari: copii, vârstnici, persoane vulnerabile social.

Recunoștință și prețuire!

Pe lângă serviciile sociale oferite, prin programele filantropice Biserica a mai acordat ajutoare financiare de 17 milioane lei și ajutoare materiale în valoare de 61,5 milioane de lei. În suma totală de 38 de milioane de euro nu sunt cuprinse cheltuielile privind numeroasele activități caritabile ale parohiilor și mănăstirilor, care nu sunt raportate sistematic centrelor eparhiale. “Dorim să apreciem eforturile spirituale și materiale ale tuturor celor care au lucrat direct sau au sprijinit Biserica Ortodoxă Română în lucrarea remarcabilă de ajutorare a credincioșilor în timpul pandemiei. Exprimăm recunoștința și prețuirea față de toți cei care ajută Biserica noastră: clerici și credincioși mireni, autorități centrale și locale, sponsori și voluntari”, a mai spus Părintele Patriarh.