Cu puțin timp înaintea Sărbătorilor Pascale, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au adus un strop de bucurie la Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii “Sfânta Alexandra Împărăteasa”, din București. Cu inima deschisă, ei au oferit daruri frumoase și prețioase pentru beneficiarii și voluntarii centrului, în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 546, ediția print 

Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa” oferă, gratuit, servicii complexe de sprijin adresate femeilor în criză de sarcină, familiilor aflate în dificultate și părinților care așteaptă să li se nască un copil. “Suntem foarte bucuroși că în această zi frumoasă de primăvară voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au vizitat Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii “Sfânta Alexandra Împărăteasa” și au oferit 87 de cutii de pantofi pentru beneficiarele, dar și pentru voluntarele care ajută în cadrul celor două centre ale Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și familiei. Este o bucurie și, cu siguranță, va fi o bucurie și pentru mame, pentru femeile însărcinate. Apreciem toată activitatea voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale pentru că vin în sprijinul multor mame, multor familii și lucrul acesta este foarte important”, a spus Alexandra Nadane, directorul executiv al Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei. 

“Sprijinim acțiunile pro viață, de aceea ne-am și alăturat acestei lupte pentru viață. Este o luptă care poate fi câștigată doar dacă ne unim forțele. Este bine ca, măcar de câteva ori pe an, să ne întâlnim, să discutăm, să aflăm de problemele cu care se confruntă personalul și beneficiarele Centrului “Sfânta Alexandra Împărăteasa” și să venim, concret, cu soluții pentru a sprijini activitatea acestuia. Numai prin unitate putem să schimbăm ceva. Admirăm foarte mult activitatea și dăruirea  celor care, cu timp și fără timp, sprijină viața”, a spus Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale. De la începutul Campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat 270 de acțiuni social-filantropice, oferind bunuri în valoare de aproximativ 540.000 de lei.