România a exportat animale vii în valoare de 120,25 milioane de euro în primele trei luni din acest an, în creştere cu 44,41% faţă de perioada similară a anului trecut, când încasările au depăşit 83,26 milioane de euro, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare furnizată de Ministerul Agriculturii.
Pe de altă parte, importurile de animale vii în perioada analizată au totalizat 44,007 milioane de euro, în creştere uşoară faţă de perioada similară a anului 2020, când s-au consemnat 43,86 milioane de euro.
Potrivit datelor MADR, excedentul consemnat în comerţul cu animale vii a fost în perioada analizată de 76,25 milioane de euro.
Potrivit datelor statistice, România a exportat, în perioada ianuarie – martie 2021, produse agroalimentare, în valoare de 1,74 de miliarde de euro şi a cheltuit pentru importuri de astfel de produse mai mult de 2,49 miliarde de euro.
Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu aproape 66% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2020, până la 755,34 milioane de euro.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.557