Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii pregătesc deschiderea anului şcolar
⬤ Un ordin comun al celor două instituții va reglementa toate aspectele, la începutul lunii septembrie
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că la începutul lunii septembrie va fi semnat un nou ordin de către miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii care va reglementa ”toate aspectele necesare” începerii şcolii în condiţii de siguranţă, adaptate la ”realităţile existente” în România. Cîmpeanu a admis că sunt probleme ”cu suprapopularea” în clase, dar și că sunt multe școli aflate în șantier în acest moment și că măsura în care este „convins că aceste lucruri (finalizarea lucrărilor – n.r.) se vor întâmpla este discutabilă”.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 562
Recent, ministrul Educației spunea că, pe 13 septembrie 2021, noul an școlar va începe cu prezență fizică a tuturor elevilor. ”Bazându-mă pe informațiile pe care le am în limitele de competență, pe condițiile din școli, pe faptul că în școli au fost respectate regulile sanitare mai riguros decât în oricare alte locuri – cu excepția unităților sanitare, pe nivelul ridicat de vaccinare al personalului din învățământ, cadrelor didactice, mă pronunț cât se poate de clar în favoarea deschiderii școlii fără scenarii, pentru toți elevii. Am dreptul să îmi exprim acest optimism”, spunea Cîmpeanu, adăugând faptul că trebuie ținut, în paralel, cont, și de evoluția epidemiologică.
În acest context pandemic, Cîmpeanu a explicat și cum s-ar putea organiza punctele de vaccinare, în școli. Potrivit oficialului, ”trebuie văzut în ce măsură configurația școlii permite organizarea unor astfel de centre. Am discutat cu Ministerul Sănătății și cu coordonatorul campaniei de vaccinare pentru a realiza acțiuni de prezentare a importanței procesului de vaccinare”, a spus acesta, adăugând că pentru vaccinarea elevilor minori, de peste 12 ani, este nevoie, în continuare, de acceptul părinților. ”Deși susțin în modul cel mai profund și hotărât importanța vaccinării și avantajele vaccinării ca unic gest care ne poate ajuta să punem capăt acestei pandemii, nu sunt adeptul obligativității! Susțin importanța testării în școli, cel puțin în cazurile în care apar simptome. În aceste situații, testarea este o datorie a statului prin DSP și nu a angajatului din sistemul de învățământ sau din alt sistem”, a mai spus Cîmpeanu.
Elevii cu probleme medicale pot rămâne în online. Scenariile rămân ca variantă de rezervă, în cazul unei evoluții epidemiologice nedorite
”Elevii care au contraindicaţii certificate medical vor avea în continuare acces la învăţământul online, după începerea anului şcolar 2021-2022”, a mai spus Câmpreanu. ”Și, sigur că da, luăm cu toţii în considerare evoluţii epidemiologice complet atipice, deși nu ne dorim aceste evoluţii. (…) În şcoli se vor respecta în continuare regulile sanitare. (…) În calitate de ministru trebuie să dau dovadă de responsabilitate şi să iau în calcul şi varianta pe care nu ne-o dorim, de a utiliza din nou scenariile. Deci, trebuie să le avem în vigoare pentru a fi utilizabile, dacă va fi nevoie, dar sperăm că nu va fi nevoie de aceste scenarii”, a mai spus ministrul.
”Este clar: şcoala online nu poate înlocui şcoala în şcoală, deci în format fizic, decât pe anumite perioade scurte. Noi nu suntem acum la începutul pandemiei. Eu vreau să cred că suntem spre sfârşitul pandemiei şi toată lumea ştie ce măsuri sunt rezonabile, ce se poate face şi cum se poate gestiona pandemia. (…) Lucrurile nu sunt nici noi, nici necunoscute. (…) Dacă totuşi apare valul patru mai intens, atunci se vor lua măsuri aşa cum s-au luat şi în anul trecut. În funcţie de incidenţa în fiecare localitate se vor trece şcolile pe diferite formate, jumătate la şcoală, jumătate… Deci, nu este nimic nou. Sunt scenariile cu care am gestionat pandemia aproape doi ani”, a declarat și președintele țării, Klaus Iohannis.
Se cer detalii, ore remediale, o masă caldă, materiale igienico-sanitare etc
Societatea Academică din România (SAR) a solicitat autorităţilor să prezinte, până pe 15 august, un plan de măsuri şi scenarii privind organizarea procesului educaţional în anul şcolar 2021-2022. ”Având în vedere faptul că nu mai este mult timp până când începerea anului şcolar 2021-2022 ne va prinde din nou nepregătiţi, solicităm Ministerului Educaţiei să îşi asume mai multe măsuri pentru ca educaţia să se facă bine după pandemie. Cum se va face şcoală de la toamnă? Prezentarea unui plan de măsuri şi scenarii privind organizarea procesului educaţional în anul şcolar 2021-2022, nu mai târziu de 15 august”, se arată într-o scrisoare deschisă adresată ”decidenţilor sistemului educaţional românesc”. Semnatarii consideră că elevii, părinţii şi profesorii au dreptul să cunoască modul în care vor funcţiona, din această toamnă, unităţile de învăţământ preuniversitar. ”De asemenea, trebuie pregătit un scenariu de avarie, în cazul în care valul patru va impune noi măsuri de restricţie privind mobilitatea populaţiei. Acesta trebuie prezentat cu încredere de către autorităţi în comunităţile şcolare, prin valorificarea predictibilităţii în actul de guvernare şi a creşterii gradului de încredere a cetăţenilor în cei care guvernează serviciile publice”, susţin autorii scrisorii. O altă măsură propusă este continuarea şi generalizarea programului de educaţie remedială în anul şcolar 2021-2022 la toate clasele şi ciclurile de învăţământ, în baza unei metodologii clare, care să cuprindă o evaluare iniţială şi mai multe evaluări formative. Organizaţiile propun şi o masă caldă pe zi pentru fiecare elev şi profesor participant la acest program. Se mai solicită, de asemenea, alocarea de fonduri suplimentare la rectificarea bugetară pentru renovarea cantinelor, asigurarea meselor calde pregătite chiar în comunităţi, achiziţionarea materialelor igienico-sanitare, resurse educative certificate în mediul digital pentru profesori, operaţionalizarea Bibliotecii şcolare virtuale şi dotarea ei cu conţinuturi create de profesorii performanţi din România, continuarea campaniei de vaccinare în şcoli şi universităţi, prin discuţii şi mese rotunde, având concursul tuturor celor implicaţi în actul educaţional, creşterea gradului de alfabetizare ştiinţifică în rândul elevilor, părinţilor şi profesorilor. ”În miezul pandemiei, ţinând cont de faptul că intenţia de vaccinare este scăzută, se impun mai mult ca oricând angajamentele tuturor partidelor politice pentru susţinerea actului educaţional la nivel local, cu concursul administraţiilor publice locale, indiferent de culoarea lor politică, prin alocarea de fonduri suplimentare de la bugetele locale pentru educaţie remedială, organizarea de sesiuni de pregătire suplimentară, crearea unor parteneriate educaţionale cu mediul universitar şi antreprenorial, modernizarea infrastructurii educaţionale”, se mai arată în scrisoare.
Câți profesori s-au vaccinat? Raportări – 21 mai 2021
Pe 21 mai a.c., Ministerul Educației a centralizat raportările de la unităție de învățământ și din platforma de vaccinare și a transmis următoarele date:
Din totalul de 266.120 de angajați titulari în învățământul preuniversitar de stat, s-au vaccinat 151.133 de persoane (112.559 de cadre didactice și 38.574 – personal didactic auxiliar și nedidactic); 125.523 de angajați au parcurs schema completă de vaccinare. Raportat la totalul angajaților titulari se înregistrează o rată de vaccinare de 56,8%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 58%.
Din totalul de 51.411 angajați titulari în învățământul universitar de stat și privat, s-au vaccinat 34.040 de persoane (22.391 de cadre didactice și 11.649 – personal didactic auxiliar și nedidactic); 30.574 de angajați au parcurs schema completă de vaccinare. În raport cu numărul total de angajați titulari se înregistrează o rată de vaccinare de 66,2%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 76,5%.
Din totalul de 317.531 de angajați titulari în învățământul preuniversitar de stat și în sistemul de învățământ superior (de stat și privat), s-au vaccinat 185.173 de persoane (134.950 de cadre didactice și 50.223 – personal didactic auxiliar și nedidactic).
Alți 156.097 de angajați au parcurs schema completă de vaccinare. Prin raportare la numărul total de angajați titulari, se înregistrează o rată generală de vaccinare de 58,32%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 60%.
Structura anului școlar 2021-2022
Cursurile anului școlar 2021-2022 încep pe 13 septembrie 2021 și se încheie pe 11 iunie 2022, când se intră în vacanța de vară – ”vacanța mare”.
Primul semestru al noului an școlar are doar 14 săptămâni: 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021, iar vacanța de iarnă este și vacanță intersemestrială. Vacanța de iarnă este cuprinsă între 22 decembrie 2021 și 9 ianuarie 2022.
Semestrul al doilea are 20 de săptămâni și se derulează între 10 ianuarie 2022 și 14 aprilie 2022. Vacanța de primăvară este de două săpătmâni, între 15 aprilie și 1 mai. Cursurile de reiau, așadar, pe 2 mai și durează până la vacanța de vară, care începe, așa cum precizam anterior, sâmbătă, 11 iunie 2022.
Pentru grădinițe și clasele primare există, în plus, o vacanță, în perioada 25 – 31 octombrie 2021, iar ”Școala altfel” se desfăsoară în perioada 8-14 aprilie 2022. ”Intervalul aferent programului «Școala altfel» nu va coincide cu perioda în care se susțin lucrările scrise semestriale (tezele)” se precizează în ordinul de ministru prin care s-a stabilit structura noului an școlar. Tezele se susțin cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului.
Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 27 mai 2022. Iar pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.
Calendarul examenelor/evaluărilor naționale, al examenelor de absolvire, calendarul admiterii în clasa a IX-a se aproba prin ordine distincte ale ministerului Educației.17
Ordinul de ministru pentru aprobarea structurii anului școlar 2021-2022 face referire și la olimpiadele școlare, iar ”etapele naționale ale acestora se vor organiza, de regulă, în perioada dedicată programului «Școala altfel», conform calendarului olimpiadelor naționale școlare.”
Pentru anul 2021, amintim că olimpiadele școlare sunt suspendate.