Claudiu Daniel Dolot a fost schimbat din funcţia de președinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în locul lui fiind numit Mihai Culeafă, conform unei decizii a premierului interimar, Florin Cîţu, publicată săptămâna trecută, în Monitorul Oficial.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 576, ediția print

Mihai Culeafă a fost până la data acestei decizii vicepreședinte al ANPC și a coordonat, împreună cu Paul Anghel, director general al autorităţii, acţiunile de control derulate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în ultima perioadă.

Claudiu Dolot fusese numit în funcţia de președinte al ANPC la finele lunii februarie 2021, în locul lui Eduardt Cozminschi.