Prima Sfântă Liturghie din noul an, la Catedrala Patriarhală, a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sâmbătă, pe 1 ianuarie. Alături de Părintele Patriarh s-au aflat și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcopvicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopvicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor care au oferit cele mai prețioase daruri de început de an, cuvântările pline de învățăminte creștine.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 582, ediția print
Slujba s-a încheiat cu momentul solemn de proclamare a tematicilor comemorativă și omagială pentru noul an. Cu acest prilej, Patriarhul României le-a explicat credincioșilor prezenți de ce a ales Sfântul Sinod tocmai aceste tematici. „Rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului, este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ne umple de prezența iubirii lui Dumnezeu cel Atotmilostiv”, a subliniat Preafericirea Sa, oferind mai multe îndemnuri scripturistice și amintind că rugăciunea „Tatăl nostru” este izvorul de inspirație al tuturor celorlalte rugăciuni.
„Fără rugăciune nu este Biserică și nici viață creștină. Când pierdem bucuria și pacea sufletului este semnul sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie și cât trebuie. Creștinul ortodox trebuie să se roage cât mai mult, fiindcă rugăciunea aduce multă iubire sfântă în inimă, ne unește cu Dumnezeu cel Milostiv, ne ajută să vedem în fiecare om un frate și în fiecare frumusețe a creației un dar de la Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutățile vieții și să pregustăm încă din lumea aceasta lumina și bucuria învierii și a vieții veșnice. Nimic nu poate înlocui rugăciunea și nicio activitate nu este mai de preț decât rugăciunea, fiindcă ea ne dăruiește inspirație și putere pentru a rosti cuvântul frumos și pentru a săvârși fapta bună”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, citat de Basilica.ro.
Foto: Basilica.ro