Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că au fost postate în dezbatere publică două proiecte de acte normative ce instituie o serie de măsuri de susținere financiară a legumicultorilor, pentru anul 2022.

Acestea privesc aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022 și ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acestora, în anul 2022.

În privința programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022 proiectul stabilește că această schemă se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susținerea producției de legume în spații protejate, astfel:

Legume cultivate în ciclul I sau ciclul II de producție:

● tomate;

● ardei gras și/sau lung-kapia;

● ccastraveți;

● fasole păstăi;

● salata;

● spanac;

● ceapă verde.
Valorificarea pro­duc­țiilor se face în perioada 1 martie – 10 iunie inclusiv pentru ciclul I de producție și respectiv 20 octombrie – 9 decembrie, inclusiv pentru ciclul II de producție. Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor pentru maximum 2 culturi, respectiv o singură cultură în ciclul I de producție/1.000 mp și/sau o singură cultură în ciclul II de producție/1.000mp, în anul 2022.

Valoarea maximă a sprijinului financiar de ajutor de minimis/beneficiar poate fi de 4.000 euro respectiv :
● 3.000 euro/cultură în Ciclul I/1000mp/beneficiar;

● 1.000 euro/cultură în Ciclul II/1000mp/beneficiar.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de 225.000.000 milioane de lei, reprezentând echivalentul a 45 mililoane de euro şi se asigură din bugetul aprobat MADR pe anul 2022.

Programul de susținere a producției de usturoi în anul 2022
Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru susținerea producției de usturoi.
Valoarea maximă a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 3.000 euro/ha.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de 22.263.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 4.500.000 euro și se asigură din bugetul aprobat MADR pe anul 2022.
Actele ormative pot fi consultate pe site-ul MADR, la secțiunea Transparență deciziona­lă, accesând link-ul: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative.html. Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării pe adresa de e-mail: politici.agricole@madr.ro.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.581