De la preluarea mandatului de către președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, protecția animalelor a devenit un fapt. ”Am reușit, în urma tuturor proiectelor demarate de noi, să găsim familii pentru 226 de câini. Vorbim de câini salvați de noi de pe străzi și adăpostiți la sediul Consiliului Județean Ilfov, de câini din adăposturile publice Buftea și Brănești. Acest număr ne dă speranță. Avem oameni buni în țara noastră, trebuie doar să ajungem mai ușor la ei”, a declarat Hubert Thuma, pe 19 ianuarie 2022.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 584, ediția print

 

Declarația a fost făcută în contextul în care, la începutul săptămânii trecute, căpitanul Fotbal Club FCSB, Florin Tănase, și colegii lui Andrei Vlad și Denis Haruț, împreună cu Mihai Stoica, managerul FCSB, au vizitat, din nou, sediul Consiliului Județean Ilfov, despre care se știe deja că este o instituție ”pet friendly”, și au oferit jucării cățeilor aduși de angajații Protecției Animalelor, departament în cadrul CJI, care se ocupă cu promovarea animalelor fără stăpân în vederea adopției. ”Cel mai important lucru este că ne-au ajutat și ne ajută să ducem mesajul nostru mai departe: Adoptați! Fiți responsabili!”, ne-a declarat Hilde Tudora, șefa departamentului Protecția Animalelor. Iar fotbaliștii au promis, în avans, că duminică, la meciul FCSB – CFR Cluj, în cadrul campaniei derulate în parteneriat cu Liga Profesionistă de Fotbal, ”Umple golul din viața ta!”, sunt prezentate publicului, cu mare drag, în vederea adopției, șase surioare salvate de pe stradă. ”Micuțele au nevoie de toată grija noastră, de toată dragostea noastră! Este un proiect cu adevărat inedit, care a bucurat și bucură inimile multor oameni. Atunci când există cu adevărat implicare, nu e greu deloc să schimbi vieți. Vă încurajez să adoptați! Un câine adoptat e un câine salvat!”, ne-a declarat Hubert Thuma.

”Protocolul încheiat între Consiliul Județean Ilfov și Liga Profesionistă de Fotbal reprezintă o premieră la nivel național și european”, au explicat și reprezentanții Ligii, adăugând că, potrivit protocolului, jucătorii intră pe teren, înaintea meciurilor, însoțiți de animalele abandonate și găzduite de adăposturile publice din Ilfov. Câinii sunt vaccinați, sterilizați, deparazitați și pregătiți să fie luați acasă de adoptatori cu suflet mare!

De ce avem câini pe străzi?

Sunt câini abandonați pe străzi pentru că mulți oameni nu își sterilizează câinii din curți deoarece, spun ei, ”așa i-a lăsat Dumnezeu”. Prin urmare, câinii se înmulțesc necontrolat, iar puii nedoriți sunt puși în sac și aruncați la marginea drumului. Cei mai mulți mor. Iar cei care supraviețuiesc totuși ajung în adăposturi, în spatele gratiilor sau rămân în stradă și dau naștere altor pui nedoriți. Protecția Animalelor din cadrul CJI își dorește schimbarea acestui comportament!

Ilfov adoptă!

www.ilfovadoptă.ro este platforma creată de către departamentul Protecția Animalelor – CJI și lansată anul trecut, aici fiind prezentate animalele din adăposturile publice Buftea, Brănești, ASPA – Mihăilești și ASPA Bragadiru. La acest moment, potrivit platformei, aproape 150 de câini așteaptă să ajungă într-o familie iubitoare și o casă călduroasă. ”Este un proiect despre responsabilitate pentru comunitatea noastră, a ilfovenilor, și despre respectul și compasiunea pe care fiecare dintre noi ar trebui să le arate față de animale”, declara, la momentul lansării platformei, președintele CJI, Hubert Thuma.