După exact doi ani de pandemie, cu sprijinul Centrului Cultural Buftea şi al Primăriei Buftea, Laboratoarele de Talente au sărbătorit primii paşi către normalitate, prin artă.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 592, ediția print

Expoziția, al cărei vernisaj a avut loc, recent, la Centrul Cultural Buftea, nu a avut o tematică anume. ”Deunăzi, ne-am deschis mapele şi am selectat lucrări realizate de-a lungul acestor doi ani atât de altfel, astfel că tematica din spatele celor peste 70 de lucrări de pictură şi grafică ale cursanţilor Laboratoarelor de Talente expuse pe simezele Centrului Cultural Buftea este, poate, una mai puternică decât oricând: ea reprezintă rezumatul în imagini al spiritului de autoconservare întărit prin artă, prin creaţie, dar mai ales prin decizia de a rămâne fidel sinelui, propriilor pasiuni şi valori indiferent de ameninţări”, a declarat Grațiela Șerban Aolăriți, coordonatoarea Laboratoarelor de Talente, artist plastic, pedagog, autor de carte și ilustrator de carte pentru copii.

Lucrările vor fi expuse mai multe săptămâni, iar Robert Nagy, directorul Centrului Cultural Buftea, impresionat ca de fiecare dată de implicarea copiilor și dragostea lor pentru artă, ne-a declarat că ”Laboratorul de Talente este o pepinieră de talente care pentru noi înseamnă viitori expozanți. Vrem să îi obișnuim pe tineri cu plăcerea de a expune și cu faptul că lucrările lor pot fi admirate de publicul larg. Este o colaborare de lungă durată între noi și Laboratorul de Talente. Îi așteptăm în continuare, la Centrul Cultural Buftea pe iubitoii artei, să viziteze această expoziție, al cărei vernisaj a avut loc în data de 12 martie”.

Anii de pandemie nu au înfrânt pasiunile

”Pe cei mai mulţi dintre noi, doi ani de pandemie nu ne-au împiedicat să ne ocupăm în continuare de pasiunile noastre, prin urmare nici cursanţii Laboratoarelor de Talente nu şi-au abandonat pensulele, creioanele şi argila, ci dimpotrivă. Pe lângă preocuparea constantă pentru studiul picturii, al desenului şi al ceramicii, cumva aceste preocupări au devenit aliatul lor în întărirea speranţei întoarcerii la normalitate. În cadrul atelierului, copiii s-au instruit constant, au lucrat mult şi şi-au expus creaţiile online”, ne-a declarat Gabriela Aolăriți. 

Laboratoarele de Talente funcțio­nează, din anul 2014, cu sprjinul Primăriei orașului Buftea și al Centrului Cultural și este condus de Grațiela Aolăriți, artist plastic profesionist, licențiat în Arte Plastice și Decorative. Cursurile sunt frecventate în prezent de 57 de copii, cu vârste între 6 și 16 ani. Centrul de Arte “Laboratoarele de Talente” oferă cursuri de ceramică, modelaj, desen artistic, pictură decorativă şi de șevalet.