În Săptămâna Luminată, Mântuitorul ne cheamă să purtăm în noi Lumina Învierii Lui. De aceea, zilele acestea trebuie să le petrecem în rugăciune, cu sufletul deschis către Divinitate. Rugăciunea specifică perioadei se va rosti în fiecare seară, după ce se va cânta, de trei ori, imnul Hristos a Înviat! Iată rugăciunea pentru aceste zile! Nu se stă în genunchi în momentul rostirii rugăciunii.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 597, ediția print
Doamne și Stăpânul vieții mele,
Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire
Și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării
Și al dragostei, dăruiește-mi-l mie, sluga Ta.
Așa, Doamne Împărate,
Dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele
Și să nu osândesc pe fratele meu.
Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor,
Cel ce a înviat din morți,
Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru,
Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale
Și ale Preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor părinților noștri,
Și ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi,
Ca un bun și de oameni iubitor.
Bine ești cuvântat, Stăpâne Atotțiitorule!
Care ai luminat ziua cu lumina de soare
Și noaptea ai strălucit-o cu raze de foc.
Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei
Și a ne apropia de începuturile nopții.
Ascultă rugăciunea noastră și a tot poporului Tău,
Și ne iartă tuturor păcatele noastre cele de voie și cele fără de voie.
Primește rugăciunile noastre cele de seară
Și trimite mulțimea milei Tale și a îndurărilor Tale
Peste moștenirea Ta.
Ocrotește-ne cu sfinții Tăi îngeri,
Înarmează-ne cu armele dreptății Tale,
Îngrădește-ne cu adevărul Tău,
Păzește-ne cu puterea ta,
Mântuiește-ne de toată primejdia,
De tot vicleșugul celui potrivnic.
Și ne dăruiește în această seară cu noaptea ce vine
Și toate zilele vieții noastre desăvârșit, cu pace,
Fără de păcate, fără sminteală și fără nălucire.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Și ale tuturor sfinților, care Ți-au plăcut din veac,
Amin!