Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 – 31 octombrie, s-a efectuat plata celei de-a doua tranșe de plată a rentei viagere aferentă anului 2013, pentru toți beneficiarii care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 01 mai — 31 iulie 2014.
Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa, ori încheie acord cu investitorul. Ea se plătește persoanelor care au solicitat obținerea calității de rentier până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv. În cazul arendării, renta viageră agricolă este acordată dacă terenul ce face obiectul rentei este arendat continuu, întreg anul calendaristic. În cazul în care contractul de arendare încetează, renta viageră agricolă se va plăti în anul următor doar dacă rentierul încheie, în maximum 30 de zile de la încetare, un nou contract, considerându-se astfel continuitate în arendare. Renta viageră agricolă încetează la data la care terenurile prevăzute la art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005, însumate, depășesc 10 ha;
Renta, între 50 și 100 de euro pe an
Pentru a intra în posesia rentei cuvenite, începând cu data de 1 martie până la data de 31 august a fiecărui an, rentierii trebuie să se prezinte personal, ori prin mandatar, la oricare centru județean al APIA, în vederea solicitării vizei anuale a carnetelor de rentier agricol, în baza cărora se va plăti renta viageră agricolă. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 de euro/an, pentru fiecare hectar de teren extravilan înstrăinat și pentru care s-a încheiat acord cu investitorul și echivalentul a 50 de euro/an, pentru fiecare hectar de teren extravilan arendat. Pentru suprafețele mai mici de 1 ha, suma plătită va fi proporțională cu suprafața înstrăinată sau arendată, respectiv pentru care s-a încheiat acord cu investitorul.
Plata se face în lei
Plata rentei viagere agricole se face în lei, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de BNR, din anul pentru care aceasta se datorează. Plata se efectuează prin mandat poștal, virament bancar sau orice modalitate prevăzută de lege. Renta viageră se plătește într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată. Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul respectiv poate fi încasată de moștenitorii săi, pe baza actelor doveditoare privind calitatea de moștenitor.
Anul acesta, vor beneficia de rentă 14.502 de solicitanți, pentru care a fost alocată o sumă de 13.974.753,10 lei, din bugetul național.