În ședința Guvernului din 28 decembrie 2022 au fost aprobate două hotărâri care vor asigura buna implementarea a Planului Național Strategic (PNS) 2023-2027, a anunțat Adrian Pintea directorul general al APIA.

Actul normativ cuprinde norme privind obiectul, definiții, reguli comune de implementare pentru intervențiile de dezvoltare rurală din PNS 2023-2027, reguli specifice tipurilor de intervenție, dispoziții privind selecția proiectelor de investiții, dispoziții privind intervențiile cu caracter compensatoriu, asistența tehnică și Rețeaua Rurală Națională pentru PNS 2023-2027, reguli financiare și dispoziții finale.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.633

Anexa actului normativ cuprinde toate intervențiile de dezvoltare rurală din PNS 2023 – 2027, astfel încât potențialii beneficiari să poată alege intervențiile care răspund cel mai bine nevoilor lor.

Hotărârea Guvernului privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul PNS 2023 – 2027 aprobă:

● intervențiile pentru plăți directe – sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității, sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri, schemele pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor (eco-scheme);

● ajutoarele naționale tranzitorii;

● conține dispoziții generale privind intervențiile pentru plăți directe, ajutoare naționale tranzitorii și anumite sectoare (fructe-legume, vitivinicol și produse apicole);

● definește rolul MADR ca Autoritate de management pentru PNS și al APIA;

● stabilește transferul de exploatație;

● enumeră cazurile de forță majoră și modul de notificare a APIA;

● stabilește unele dispoziții tranzitorii pentru schemele de plăți directe și măsuri de sprijin aflate în derulare;

● precizează modul de asigurare în bugetul MADR a sumelor necesare intervențiilor pentru plăți directe, ajutoarelor naționale tranzitorii și a anumitor sectoare (fructe-legume, vitivinicol și produse apicole) precum și condițiile de efectuare a plăților către beneficiari, a anunțat șeful APIA. 

Peste 648 milioane euro autorizate la plata finală în cadrul Campaniei 2022

APIA informează că, în perioada 5–23 decembrie, a autorizat la plata finală pentru anul de cerere 2022 peste 92,35% din totalul beneficiarilor eligibili, respectiv 723.574 fermieri, cu suma totală de 648.774.044 euro, din care:

● 592.578.795 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

● 46.819.646 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

● 9.375603 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Plăţile pentru schemele finanțate din FEGA și FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.