Fostul lider al PDL Emil Boc a afirmat că acţiunile USL reprezintă “un atac barbar şi nemaiîntâlnit la adresa democraţiei” deoarece se încearcă suprimarea funcţionării unor instituţii şi controlul total al nominalizărilor pentru viitoarele poziţii de procuror general şi procuror şef al DNA.

Acesta este și scopul pentru care a fost declanșată procedura de suspendare a preşedintelui, pentru că ultima barieră a actualei puteri de a politiza nominalizările în justiţie ţine de preşedinte”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Emil Boc. Potrivit acestuia, s-au făcut câţiva paşi în politizarea unor instituţii prin schimbarea Avocatului Poporului, “pentru ca, în cazul în care cei de la putere vor emite ordonanţe de urgenţă, nimeni să nu mai poată ataca la Curtea Constituţională eventualele acte normative”. “Schimbarea Avocatului Poporului s-a făcut pur arbitrar, fără să existe din partea acestuia o încălcare a Constituţiei şi a legilor în vigoare. Numind un om din aria de interes a PSD, acesta este un garant că nu va ataca la CCR eventualele ordonanţe de urgenţă pe care Guvernul le va da, legate de suspendarea preşe-dintelui sau legea uninominalului. Aceste lucruri se văd de la mare distanţă”, a spus Boc. 

Se încearcă transformarea României într-un stat totalitar

Boc a afirmat că USL dorește demolarea și distrugerea echilibrului și controlului între puterile statului. Următorul pas va fi acapararea acestora de o singură putere și transformarea României în­tr-un stat totalitar. O democraţie nu funcţionează după bunul plac al unor lideri de moment”, a spus Boc. El a adăugat că este nevoie de “un răspuns civic, pentru că o Constituţie poate însemna doar o simplă barieră de hârtie împotriva abuzurilor, dacă oamenii nu sunt sufi­cient de vigilenţi să-şi apere dreptu-rile consacrate prin Constituţie”. Totodată, fostul lider al PDL a avertizat că efectele acţiunilor USL se vor reflecta şi în economia României care va avea numai de pier-dut. “Stabilitatea economică a ţării este afectată în fiecare zi. Aceasta este distrusă de aceste ingerinţe politice şi conflicte fără precedent care afectează şi ratingul de ţară şi încasările la bugetul de stat şi funcţionarea economiei şi mediul de afaceri şi raporturile cu FMI şi organismele internaţionale”, a mai spus Emil Boc.