O știre m-a lăsat, pentru a câta oară, cu gura căscată. La cea de-a doua rectificare bugetară, din acest an, Ministerul Sănătății a fost văduvit de 54,5 milioane de lei. Ministrul de resort a făcut pe mortu‘ în păpușoi. N-a scos un sunet. A tăcut mâlc de parcă și-ar fi înghițit limba. A uitat, bietul de el, că, în urmă cu puțină vreme, se bătea cu pumnul în piept declarând, ultimativ, că dacă se umblă la bugetul Sănătății, el își dă demisia! Și și-a dat-o! Dar numai din funcția de om care se ține de cuvânt…
Dom‘le, ești cârcotaș, ar zice unii! Ce reprezintă 54 de milioane? Ia, un mizilic de 12 milioane de iepuroi! La dezastrul în care se află Sănătatea, ce mai contează „mărunțișul” ăsta! Și cu ei și fără ei, tot aia e! Ei bine, în condițiile în care pacientul român este obligat să vină cu medicamentele, feșele, spirtu’ și pansamentu’ de-acasă, eu zic că orice leuț contează. Rectificarea, ți-ar spune cei care zac pe paturile de spital, ar fi trebuit să aloce fonduri suplimentare către Sănătate. Dar cui îi pasă? Domniile lor, în caz de nevoie, se tratează prin străinătățuri. Ce să caute prin spitalele, unele mizerabile, din România? În care bolnavii riscă să rămână fără anestezic, cum s-a și întâmplat, de fapt, la un spital din Târgu Jiu, dacă nu mă-nșel și să aplice metoda rusească din bancul care spune că, nemaiavând cu ce să-și anestezieze pacientul, chirurgii au aplicat „terapiile” tradiționale, adică vodca și castravetele acru. La noi, zic eu, mai potrivite ar fi palinca și slănina, dar și astea-s scumpe! Cât despre medicii rezidenți, care au salarii mai mici decât șoferul de la minister, ce să mai comentăm? Nu e bani, frate, dar harști, ciumpăvim bugetul!
Dar să vedem și reversul medaliei… Ia ghiciți, domniile voastre, cine a primit bani în plus de la buget. Ghici ciupercă cine-i? Aveți voie la trei încercări, dar cred că veți nimeri din prima! Parlameeentul!!! Locul unde freacă menta aproape de 600 de aleși ai nației. Numai unul și unul, ca și cei o mie de oameni ai lui „Galibardi”, vorba lu’ conu’ Leonida! I-auziți ce ne spune Zgonea, președintele Camerei Deputaților! Cică, dacă nu primeau un ban în plus la rectificare, ar fi trebuit să tragă obloanele la Parlament! Unde nu dă Domnul! Te pomenești că acuma vor avea bani pentru bazinul de înot și pentru avion? Te pomenești! Ptiu, să nu le fie de deochi!
M-ați putea acuza de un discurs populist. Tot ce se poate, dar în aceste condiții, niciun om cu scaun la cap nu ar putea avea altul. Când îți bați joc de oamenii care contribuie la asigurările de Sănătate, deturnând banii către instituții precum Parlamentul României, ce reacție ai putea avea?
În aceste condiții, eu le-aș fi propus membrilor Executivului să nu mai taie din amărâtul de buget al Sănătății și să investească acești bani în spitalele de psihiatrie, care, oricum, sunt vai de mama lor. Nu de alta, dar diriguitorii țării vor avea mare nevoie de ele. Pentru că au înnebunit de tot!!!