1 Decembrie 2017 – Ziua Națională a României, prilej pentru cinstirea memoriei eroilor care și-au dat viața pentru România Unită

Pe o ploaie mocănească, în jurul prânzului, la Monumentul ridicat ”în amintirea eroilor din comuna Afumați care s-au jertfit pentru întregirea neamului”, primarul Gabriel Dumănică, viceprimarul Aurel Tudor, angajați ai Primăriei, invitați, preoții parohi Petru Stoian și Florin Ionică, cadre didactice și afumățeni patrioți (unii dintre aceștia îmbrăcând, ca la zi de mare sărbătoare, port popular sau purtând la brâu sau la gât – tricolorul României) s-au adunat pentru ceremonia depunerii de coroane de flori în amintirea militarilor căzuți pe front în Prima Conflagrație Mondială din 1916-1919.”

Articol apărut în nr. 380 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

Primăria Afumați a pregătit o coroană mare din flori în culorile roșu, galben și albastru. Alături de aceasta, la baza ansamblului monumental amplasat peste drum de Primărie, la intersecția Șos. București – Urziceni (DN2) cu str. Găneasa (DJ100) – a fost așezată o altă coroană din partea Partidului Români pentru România. Împreună, cei prezenți s-au rugat pentru odihna ostașilor, a tuturor luptătorilor români din toate timpurile, iar fanfara Brass Orchestra, condusă de dirijorul Flavius Sandu a intonat marșuri specifice zilei de 1 Decembrie, dar și muzică populară cu tematică specifică sărbătorii.

Și, așa cum se obișnuiește la români la zi de mare sărbătoare, Primăria Afumați și-a invitat, apoi, cetățenii la o deja devenită tradițională fasole cu ciolan și un pahar cu țuică fiartă sau suc, pentru cei mici. Prin urmare, în curtea Școlii Gimnaziale nr. 1 – „Școala Mare”, din Șos. Petrăchioaia, nr. 10, a fost amplasat un cort încăpător, mese și bănci lungi, și s-au oferit afumățenilor 1.000 de porții de fasole caldă cu ciolan afumat, pregătită la foc mic, în ceaun. Nu înainte ca toată lumea să se prindă câteva minute într-o horă a Unirii!

”Victoria” de la Afumați!

Potrivit datelor Institutului Național al Patrimoniului, din subordinea Ministerului Culturii, ”Monumentul eroilor căzuți în Primul Război Mondial”, din satul Afumați, comuna Afumați este încadrat în categoria ”Arhitectură de for public”, anul realizării acestuia – din beton armat placat cu piatră (pentru grupul statuar) și bronz, pentru statuie – fiind 1932, iar autor – sculptorul I. Iordăchescu.

Monumentul este constituit dintr-un grup statuar, iar elementul central este format dintr-o reprezentare alegorică a ”Victoriei”, printr-o statuie cu siluetă feminină care sună dintr-o goarnă și ține în mâna dreaptă o cunună de lauri. Ea este așezată pe un piedestal în formă de trunchi de piramidă evazată la partea inferioară. Acest piedestal are ca bază o prismă dreaptă care, la rândul ei, este flancată pe două laturi – cea de NE – de un grup statuar format din patru soldaţi reprezentaţi într-o scenă de luptă, iar pe cea de SV – de efecte militare – armamentul din dotarea unui soldat: grenade, o sabie, o baionetă, toate așezate pe un drapel de luptă. Pe latura de SE a monumentului, deasupra bazei prismatice, în continuarea scenei de pe latura NE, se află un vultur cu aripi deschise, pregătindu-se să-și ia zborul. Pe prisma bazei se află înscris: „ACEST MONUMENT S-A RIDICAT ÎN ANUL 1932 DIN INIȚIATIVA URMĂTORULUI COMITET”: și urmează o listă de 23 de nume care nu mai pot fi identificate în totalitate din cauza degradărilor. Pe faţa piedestalului statuii se află înscrise numele subofiţerilor și soldaţilor căzuţi în luptă.