Afumățenii s-au strâns, și în acest an, la focul de Olelie. A șaptea ediție oficială, iar tradiția merge mai departe!  

Anul acesta, cea de-a șaptea ediție de când se celebrează, oficial, un vechi obicei afumățean – ”Olelie” – Lăsata Secului sau ultima zi când se mai poate mânca ”de dulce”, înaintea intrării în Postul Paștelui, marcată prin aprinderea ”focurilor de la Afumați” – a picat în prima zi de primăvară.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 491, ediția print 

Așa că, a fost un motiv în plus pentru ca bucuria participanților să fie și mai mare față de edițiile precedente. Vremea a fost foarte frumoasă, iar bărbații, în frunte cu primarul comunei, Gabriel Dumănică, și cu Hubert Thuma, președintele PNL Ilfov, au oferit tuturor doamnelor și domnișoarelor venite la ”Olelie” câte un mărțișor și flori. Autoritatea locală nu s-a lăsat mai prejos nici în acest an și a pregătit, în curtea ”școlii mari”, corturi încăpătoare, unde localnicii au primit câte o porție de carne la ceaun, cu pâine și murături, un pahar de suc sau o țuică fiartă. A fost muzică populară și, evident, a fost un foc mare, așteptat cu multă nerăbdare, mai ales de copii. Odată ce au văzut flăcările, copiii au început să strige cum e obiceiul: ”Olelie”, ”Olelie” și au adăugat, în glumă, o adaptare a vremurilor actuale – ”de capul lui nea Ilie!”.

1 of 16

Primarul le-a vorbit localnicilor despre istoria bogată a localității, a amintit de cei 510 ani de la atestarea documentară a comunei, de conacul stolnicului Constantin Cantacuzino și despre ”biserica veche” ridicată din temelie în 1696 sau despre ruinele cetăţii palatului lui Radu de la Afumaţi, domn al Ţării Românești între 1522-1529. La ora 12.00 a fost aprins rugul tra­di­țional, unde au fost arse doar res­turi vegetale – paie, coceni și crengi uscate. Localnicii și-au pus dorințe de alungare a spiritelor rele rămase de peste iarnă prin cotloane ascunse ale gospodăriilor.

Tradiția spune că, în comuna Afu­mați, în urmă cu câteva zeci de ani, focul se făcea într-o cutie mică, legată cu o sârmă, care era învârtită de participanții care strigau ca și acum… ”Olelie, Olelie”, adăugând și atunci …”de capul lui … să fie!”. Apoi, focurile se făceau la fiecare răscruce de drum din localitate, pentru ca, mai aproape de timpurile noastre, focurile să se aprindă doar într-un singur loc, într-un rug uriaș. Originea obiceiului se pierde în negura timpului și, în timp ce unii îl consideră de origine slavă, alții spun că dacii aveau obiceiul ”roților de foc” asociate unor ritualuri agrare de sporire a fertilității pământului, înaintea unui nou an agricol.