Absolvenții instituțiilor de învățământ, promoția 2015, se pot înregistra în evidența AJOFM Ilfov ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în termen de 60 de zile de la absolvire, pentru a putea beneficia de prevederile Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Pentru absolvenții de liceu, termenul de 60 de zile, indiferent de promovarea sau nepromovarea examenului de bacalaureat, începe cu data de 30 mai 2015 și până pe 29 iulie 2015.
În cazul persoanelor care au corijențe și nu au situația încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile începe de la susținerea și promovarea examenului de corijență.
Înregistrarea absolvenților ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă se realizează la sediul Punctelor de Lucru AJOFM Ilfov în a căror rază teritorială își au domiciliul absolvenții, pe baza actelor de studii – original și copie; act de identitate – original și copie; adeverință medicală din care să rezulte faptul că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă, ori că are eventuale restricții medicale și atestat profesional – original și copie.