Pentru motorina utilizată în agricultură până la data de 31 decembrie, MADR va aloca suma de 635.704.000 de lei (143,8 milioane de euro), conform unei Hotărâri publicate pe site-ul ministerului.

Pentru trimestul al patrulea al anului 2014, plata ajutorului de stat sub formă de rambursare se efectuează în anul 2015. Banii vor fi alocaţi din bugetul de stat, de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe anii 2014 şi 2015. Ajutorul de stat pentru motorină se acordă producătorilor agricoli, în funcție de sectorul (vegetal, zootehnic și/sau îmbunătățiri funciare) în care își desfășoară activitatea. Pentru sectorul vegetal, odată cu cererea trimestrială de plată, se va depune și copia cererii unice pe suprafață, sau documentul care atestă înscrierea în Registrul plantațiilor viticole. 

Plata ajutorului de stat sub formă de rambursare se efectuează, trimestrial, în anul 2014, în limita cantităților maxime anuale aprobate prin Ordin ­MADR. În situația în care cantitățile de motorină, pentru care se solicită plăți în cadrul schemei de ajutor de stat, depășesc cantitățile maxime anuale, cuantumul plăților se reduce proporțional, pentru toate sectoarele.

Acciza redusă – 21 de euro/1.000 de litri

Oficialii APIA precizează că subvenția la motorină se plătește sub forma de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă (stabilită la 21 de euro/1.000 de litri), pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. „Valoarea se calculează în lei, pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor, potrivit legii. Respectiv, cursul de schimb valutar utilizat pentru calculul valorii în lei a accizelor în anul 2014 este 1 euro = 4,7380 lei. Astfel, este 379,395 euro/1.000 litri, respectiv 1,7975/litrul de motorină”, se arată într-un comunicat de presă.

Cei îndreptățiți să primească această formă de subvenționare au obligația să utilizeze cantitățile de motorină achiziționate cu acciza redusă strict în scopul destinat, conform prevederilor legale. Totodată, ei trebuie să notifice în scris, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare a structurii de culturi (în cazul în care cantitatea de motorină per ha este diferențiată) și a suprafeței totale, modificarea efectivului de animale/pasări/familii de albine/viermi de mătase, sau a cantității de apă, ori cazurile excepționale apărute ca urmare a efectelor unor circumstanțe naturale pentru care s-a solicitat determinarea și acordarea ajutorului de stat.