Angela Merkel, la al patrulea mandat de cancelar al Germaniei. Conservatorii Uniunii Creștin-Democrate (CDU) și cei ai Uniunii Creștin-Sociale (CSU), au obținut o victorie netă, la alegerile parlamentare de ieri. Dreapta naționalistă, Alternativa pentru Germania (AfD), a înregistrat un scor care-i permite intrarea în Parlament, relatează AFP.

 

Deși a înregistrat cel mai slab scor din istoria formațiunii, partidul condus de Angela Merkel a câștigat alegerile în Germania.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU), formaţiunea cancelarului Angela Merkel, se clasează pe primul loc, cu 33%, în urma scrutinului parlamentar din Germania, conform rezultatelor după numărarea voturilor din toate cele 299 de circumscripţii electorale, informează presa germană.

Acest scor este cel mai slab înregistrat vreodată de blocul electoral format din partidul Angelei Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), şi filiala bavareză a acesteia, Uniunea Creştin-Socială (CSU).

Al doilea loc este ocupat de Partidul Social-Democrat, cu 20,5%, care înregistrează cel mai slab rezultat după 1933.

Pe trei se clasează formaţiunea de extremistă Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta) care a obţinut 12,6% din voturi. Este pentru prima dată după al II-lea Război Mondial când o formaţiune de extremă-dreapta este reprezentată în Parlamentul federal din Germania.

Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta) FDP şi Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta) au fost principalele câştigătoare ale scrutinului. FDP a obţinut 10,8%, după ce la alegerile anterioare nu reuşise să treacă de pragul minim de 5% necesar pentru a intra în Bundestag.

Formaţiunea Alianţa ’90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga) a luat  8,9%, iar Die Linke, cu o doctrină de stânga, cu 9,2%.