GĂNEASA
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 706
Prezență la vot 64,22%
Radu-Gabriel NICULAE
(PNL) 60,97%
Consiliul Local Găneasa
Număr de mandate – 15
Ponderea voturilor valabil exprimate
- PNL 9 mandate (61,08%)
- PSD 6 mandate (38,91%)
Duminică, în jurul orei 12.50, mulți dintre locuitorii comunei Găneasa se aflau la rând, în fața secțiilor de votare, așteptând nerăbdători să ajungă la urne. La secția 225, de exemplu, amenajată în școala nouă din apropierea Primăriei, votanți de toate vârstele se pregăteau să-și exprime susținerea pentru candidații lor preferați. Aici au fost arondați 867 de alegători și au votat până la închiderea urnelor 606 de persoane. Așadar, o prezență de 69,89%. Înaintea scrutinului, primarul în funcție, Raul-Gabriel Niculae, a împărtășit din gândurile sale, mulțumind echipei care l-a sprijinit în timpul campaniei electorale.
Cetățenii își doresc această schimbare în bine, așa că au ieșit la vot, chiar dacă pe parcursul înregii zile meteorologii au avertizat asupra temperaturilor extrem de ridicate. ”Totul se desfășoară pașnic, fără incidente, doar că mai încet ca de obicei. Volumul mare de muncă, buletinele de vot sunt mai multe decât de obicei, unii oameni sunt în vârstă sau cu probleme de sănătate, se mișcă mai greu și asta îngreunează ușor procesul. În primele ore ale zilei am avut o prezență mai mare la vot față de alegerile anterioare. Până acum (n.r. – ora 13.00) avem în jur de 260 de votanți” ne-a spus Ionela Alice Enache, președintele secției de votare 225, Găneasa.
”Împreună am dus la bun sfârșit proiecte importante care au transformat comuna și au adus schimbările pe care le-am dorit cu toții. Acum, suntem în fața unui nou început. Am speranța că împreună cu dumneavoastră vom continua să construim pe baza acestor succese și vom duce Găneasa la un nou nivel de dezvoltare și prosperitate”, a spus edilul.