Deputatul PNL Horea Uioreanu demontează mitul sacrificiilor care ne-au ferit de un faliment, fenomen susținut constant de președintele Traian Băsescu și de către fostul premier Emil Boc. Astfel, conform unui raport al Forumului Economic Mondial citat de deputatul PNL, sacrificiile făcute de români prin reducerea salariilor şi a pensiilor au fost inutile. “Raportul Forumului Economic Mondial de la Davos indică faptul că sacrificiile făcute de români în ultimii trei ani au fost inutile, chiar dacă exponenţii puterii portocalii s-au străduit să ne convingă de contrariu. Modernizarea statului, motiv pentru care preşedintele Băsescu şi PD au tăiat pensii şi salarii, a avut ca rezultat inversul celor promise”, susține într‑un comunicat de presă Horea Uioreanu. ”Calitatea drumurilor din România, conform raportului citat, ne situează pe locul 123 dintre ţările monitorizate. Faptul că suntem sub vecinele noastre Ungaria sau Bulgaria nu este extrem de grav. Dar este de neconceput ca, în anul 2012, o ţară membră a Uniunii Europene să fie depăşită de ţări ca Tanzania, Zambia, Albania, Cambogia sau Burundi”, menţionează Uioreanu. „În ceea ce priveşte datoria guvernamentală, situaţia s-a înrăutăţit faţă de 2008. De la aproape 26% datorie guvernamentală în timpul guvernării liberale, am ajuns azi la 32% din PIB. Nici în ceea ce priveşte structura datoriei publice, România nu stă foarte bine”, mai susține deputatul PNL citând din raportul Forumului Economic Mondial.