A fost nevoie de numirea  lui Dacian Cioloș în fruntea Guvernului României pentru ca românii să ia la cunoștință de amploarea jafului din ultimii ani, petrecut la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Corpul de Control al primului ministru, trimis de acesta să ia la puricat, am putea spune, cea mai coruptă instituție a statului, a scos la iveală niște grozăvii de îți stă mintea. Se poate spune, fără a cădea în greșeală, că asistăm la jaful secolulului, dacă nu al mileniului! Și nu se poate să nu-ți pui o întrebare firească: cum a fost posibil ca, atâția ani de zile, o șleahtă de bandiți să fure ca-n codru, fără ca niciuna dintre instituțiile statului să se sesizeze, decât mult prea târziu, când răul era făcut? Răspunsul este cât se poate de evident. Nu trebuie să fii un geniu ca să-ți dai seama că a existat o complicitate concertată la toate nivelurile statului, care a adus o prosperitate mârșavă multor „factori de decizie”, dar și unei clientele interlope cu ștaif. Am asistat la o „horă a hoției”, în care s-a prins o pleiadă de personaje dubioase, dar și funcționari ai statului care ar fi trebuit să vegheze ca avuția națională să nu fie scoasă la mezat de o mână de tâlhari fără scrupule. Iar asta s-a întâmplat de-a lungul tuturor guvernărilor. Iată cum se explică de ce abia acum întreaga măgărie iese la iveală. Iar complicitatea reprezentanților unor instituții ale statului, repet, este mai mult decât evidentă. De-a lungul anilor, „găina cu ouă de aur” ANRP a generat apariția unei adevărate „industrii” a retrocedărilor, în folosul doar al băieților deștepți, de-alde Simu, Truică sau Becali etc., care s-au prins că aici este un ditamai os de ros. Au apărut rețele infracționale care au cumpărat, pe doi bani, drepturi de proprietate litigioase care, peste noapte, s-au transformat în drepturi legale de necontestat, cu sprijinul unor notari sau judecători. Mai curați și mai uscați, după acest proces de înălbire, indivizii au căutat „intrarea” la barosanii de la ANRP responsabili cu retrocedarea, care îi așteptau cu nerăbdare, frecându-și mâinile bucuroși de câștigurile grase care se profilau. O la fel de „dezinteresată” mână de ajutor le-au dat tâlharilor și evaluatorii imobiliari, care au fixat niște prețuri astronomice pentru terenurile revendicate, de zeci de milioane de euro. Cred că și pe Coasta de Azur puteai găsi terenuri mai ieftine decât cele cu pricina. Dar deh, era nevoie de mult bănet ca să satisfaci, pe cale ierarhică, nu-i așa, pe toți cei care puseseră umărul la o asemenea întreprindere profitabilă! Curios, niciunui judecător care a emis hotărâri de retrocedare nu i s-au părut ciudate aceste prețuri!

 

Mai mult, toate aceste cereri „speciale” au fost onorate cu celeritate, că deh, bieții beneficiari erau grav bolnavi. Cu un picior în groapă, ce mai! Astfel, aproape 300 de dosare „cu moț” au fost onorate cu prioritate, pentru că deponenții lor sufereau de boli îngrozitoare precum lombosciatică, paranoia, colon iritabil, atacuri de panică, psoriazis, sau hemoroizi! Ce să mai spunem despre cei, nu puțini, care nici măcar nu s-au ostenit să atașeze documentele medicale necesare, la dosar. E clar! Pe respectivii îi durea, cu adevărat, cumplit în cur de lege și moralitate… Toate acestea, în timp ce amărăștenii de rând încă mai așteptau, de ani buni, să li se restituie proprietăți la care au cu adevărat dreptul și care, dacă au fost, în sfârșit băgați în seamă, au primit praful de pe tobă, adică niscaiva acțiuni la Fondul Proprietatea… Oare ne vom dezmetici, vreodată?