Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la speciile ovine/caprine, că eliberează adeverinţe pentru cei care doresc să acceseze credite, pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.
Creditele dau posibilitatea fermierilor să-și finanțeze activitățile curente, până când APIA va efectua plăţile primelor pe exploataţie şi pe cap de animal. Aceste credite sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Toate convențiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Banca şi Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro.
Așa cum este prevăzut în convenții, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o Adeverinţă de înregistrare a acestuia prin care confirmă că Beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, pentru anul 2013, că s-au efectuat controalele şi verificările administrative asupra Cererii de solicitare a plăţii naţionale complementare sector zootehnic, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare, precum şi numărul de animale eligibile pentru prima pe cap de animal. De asemenea, în adeverinţă se precizează că Beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii Adeverinţei şi că Beneficiarul îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Conform OMADR nr. 732/31.07.2013, cuantumul de plată înscris în adeverinţă este de 30 de lei pe cap de animal.
În conformitate cu prevederile OMADR nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea condiţiilor în care se vor încheia Convenţiile dintre instituţiile financiare bancare şi nebancare şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în vederea finanţării activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate prin APIA, Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului să nu depășească ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.
Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, Banca trebuie să facă dovada că în perioada 2008-2012 a acordat credite beneficiarilor axei I – Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, axei III – Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale şi axei IV Leader din Programul Național de Dezvolare Rurală 2007-2013.