Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură a lansat un apel către toți potențialii beneficiari ai sprijinului financiar aferent Campaniei 2017.

Agenția le solicită acestora să respecte programările realizate de angajații instituției în vederea depunerii cererilor de plată la sediile APIA județene/locale, având în vedere că acestea se pot depune până la data de 15 mai 2017, în conformitate cu art. 1 lit. a) din Ordinul MADR nr. 18/03.02.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură. „Respectarea programărilor conduce la fluidizarea fluxului de lucru, evitarea apariției aglomerației și a întârzierilor în depunerea cererilor, precum și la diminuarea timpului necesar fiecărui fermier la completarea și depunerea cererii unice de plată. În eventualitatea în care programarea inițială nu a putut fi respectată, îi rugăm, pe acestă cale, pe cei care să află în această situație, să contacteze de urgență Centrul județean/local APIA” se arată într-un comunicat al instituției.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.347