Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Ilfov a organizat vineri, 18 octombrie 2019, începând cu ora 09.00, în incinta Colegiului Economic Viilor din Bucureşti, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 473
La eveniment au participat circa 32 de agenți economici cu o ofertă bogată de locuri de muncă – aproape 950 – principalele meserii oferite fiind de agent de securitate (259), paznic (126), zidari (60), stivuitor (37), încărcător/descărcător (32), lucrător comercial (31) etc. Cele mai multe locuri de muncă oferite au fost pentru persoanele cu studii medii, muncitori calificaţi şi pentru muncitori necalificați (926). Pentru persoane cu studii superioare au fost oferite 19 de posturi.
Numărul persoanelor participante a fost de aproape 300.
Agenții economici participanți la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți au avut prilejul să cunoască și să-și recruteze personal direct, fără intermediari, în funcție de cerințele concrete ale locului de muncă pe care l-au ofertat.
Ca la fiecare ediție a Bursei, AJOFM Ilfov a organizat un punct de informare şi consiliere profesională, precum şi un punct de informare cu privire la posibilităţile de reconversie profesională. Participanţii au avut astfel posibilitatea de a identifica mai uşor locul de muncă potrivit pregătirii lor profesionale sau cursul de calificare/recalificare/specializare/perfecţionare dorit. A fost amenajat un atelier pentru instruire în tehnici de căutare de
loc de muncă (unde tinerii au fost învățați cum se realizează un CV european, o scrisoare de intenție sau cum să se prezinte la un interviu pentru un loc de muncă). La acest atelier au participat, pe rând, elevi din Ciorogârla, de la Liceul ”Pamfil Șeicaru”, anul 2 de școală profesională calificarea ospătar-chelner în unitățile de alimentație publică, și de la Dragomirești-Vale, de la Liceul ”Vintilă Brătianu”, clasa a XII-a, profil economic. De asemenea, au participat și 15 persoane private de libertate de la Penitenciarul Jilava.
Prefectul județului, Mihai Sandu Niță a dorit să participe la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți și a stat de vorbă cu angajatorii despre problema generală a lipsei forței de muncă, în majoritatea domeniilor de activitate. La Bursa ilfoveană au mai participat şi reprezentanţi ai Consiliului Județean Ilfov, ai Agenției Naționale de Ocupare a Forței de
Muncă și membrii Consiliului Consultativ al AJOFM Ilfov.
Mai multe imagini de la Bursa Locurilor de muncă pentru Absolvenți Ilfov găsiți AICI!