Arena Naţională nu va primi autorizaţie de securitate la incendiu până când materialul din care este realizat acoperișul retractabil nu va putea fi omologat în Uniunea Europeană, susţin reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) București-Ilfov. „ISU București-Ilfov a analizat documentaţia depusă de constructorul stadionului Naţional Arena, actualizată în ultimii ani. În acest dosar nu a fost prezentat un certificat de performanţă sau agrement tehnic european privind performanţa la foc a copertinelor“, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.

 

Acesta a precizat că, până când situaţia nu va fi remediată, Arena Naţională nu va primi autorizaţie de la ISU București-Ilfov.