„Zâmbetul unui copil este cel mai bun leac pentru suflet”, glăsuiește un motto al unui proiect educativ județean, denumit „Artizan pentru zâmbetul unui copil”. Și, într-adevăr, ce mângâiere poate fi mai mare pentru suflet decât un copil care zâmbește și râde zglobiu, lipsit de griji și suferințe? Iar atunci când acest copil se luptă cu o boală nemiloasă, zâmbetul lui valorează mai mult decât orice pe Pământ.
Articol apărut în nr. 348 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Putem spune că acest proiect generos s-a născut la Buftea, pentru că doi dintre inițiatorii lui, prof. Eliza-Tita Constantin este director al Liceului Tehnologic „Dumitru Dumitrescu”, iar prof. preot Florin Badea, care predă Religia la același liceu din Buftea. Lor li se adaugă și inspectorul de specialitate (Religie), Vasile Bogus, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov. Trei oameni cu suflet mare care s-au gândit și au simțit că trebuie să-i ajute pe copiii aflați în suferință. Și nu orice copii, ci tocmai aceia care, cum spuneam, se luptă cu boala cumplită care este cancerul și care sunt internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, din Capitală. Demersului lor li s-au alăturat și Primăria Buftea, Protoieria Ilfov Nord și Protoieria Ilfov Sud, Parohia Săbăreni, Spitalul „M.S. Curie”, amintit mai sus, Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Ilfov, Asociația Părinților „Energetic Buftea” și Asociația Părinților Ortodocși din România – Ilfov.
Cum a luat naștere proiectul
„Ideea acestui proiect s-a născut din faptul că am avut o colegă profesoară de limba română, al cărui copil, în vârstă de 7 ani, a fost diagnosticat cu o formă de leucemie. Micuțul a fost internat aproape 2 ani de zile la Spitalul «Marie Curie», în secția de oncopediatrie, dar, din fericire, a reușit să învingă boala. Proiectul a fost demarat de doamna inspector pentru învățământul preșcolar, Anișoara Ciobanu, care, la 57 de ani, din nefericire, în trei luni de zile, s-a stins din cauza unui cancer pulmonar foarte agresiv. În acel moment, părintele Badea m-a rugat să preiau eu proiectul, să-l finalizăm și să-l lansăm la nivelul școlilor din județul Ilfov, în luna decembrie a anului trecut. Coordonatorii principali ai proiectului sunt profesorii de religie și el va fi finalizat în 15 iunie 2017”, ne‐a povestit prof. Eliza Constantin.
Elevii ilfoveni învață să-și ajute semenii
Proiectul are un scop pe cât de uman, umanist și educativ, pe atât de generos. El își propune să-i educe pe elevi, „în spirit moral-civic și religios, în scopul voluntariatului și întrajutorării semenilor lor”, cum spun inițiatorii săi. Concret, copiii implicați participă la confecționarea unor obiecte și produse (brățări, mărgele, mărțișoare, felicitări, ouă încondeiate etc.) care sunt valorificate în cadrul unor expoziții cu vânzare și tombole, sunt organizate concursuri cu taxe și premii, spectacole literar-artistice caritabile, iar banii obținuți vor fi donați, în ziua de 1 iunie 2017, Secției de Oncologie Infantilă de la Spitalul „M.S. Curie”.
„Activitățile în care sunt implicați copiii și tinerii participanți la proiect atrag după sine dezvoltarea unor atitudini pozitive față de sine, față de cei din jur dar și față de mediul înconjurător. Sunt create oportunități de cunoaștere și învățare, se dezvoltă un comportament moral, civic și religios, de voluntariat, filantropic și antreprenorial. Și, nu în ultimul rând, participanții vor căpăta deprinderi, abilități și îndemânări practice și de comunicare și va fi stimulat potențialul creativ al acestora”, ne-a spus prof. Eliza-Tita Constantin.
Bine ați venit la „Balul Primăverii”
Pe 4 aprilie, la Liceul „Dumitru Dumitrescu”, din Buftea, s-a desfășurat o altă activitate din cadrul acestui proiect, la care am fost invitați, în calitate de parteneri media. Este vorba despre „Balul Primăverii”, un eveniment inițiat și organizat Crucea Roșie Ilfov, care a dorit să lanseze, cu această ocazie, pentru elevii din Buftea, filmul documentar „Istoria Umanității”, o istorie, de fapt a Crucii Roșii Române, realizat de o echipă Trinitas TV. Cu această ocazie, câțiva elevi voluntari ai Crucii Roșii, din orașul Buftea, le-au împărtășit colegilor lor semnificația activității depuse în calitate de voluntar și despre satisfacțiile pe care le trăiești atunci când poți să-i ajuți pe cei aflați în situații dificile.
„În cadrul evenimentului, a fost organizată și o tombolă caritabilă, prin care fiecare participant a donat suma de 2 lei și a primit un bilet, urmând ca apoi să primească un obiect oferit de noi, în funcție de numărul de pe bilet. Totodată, în cadrul acestui eveniment, elevii vor avea ocazia să asculte muzică și să danseze, dacă vor”, ne-a precizat Mariana Doicu, prof. de limba și literatura română, la acest liceu.
„Primul scop al acestui program este de a dezvolta în copii dorința de a fi buni, de a ajuta, de a stimula bunătatea și iubirea din sufletele lor. Este foarte important să fim alături de ceilalți, mai ales de cei năpăstuiți de soartă. Astfel, ne-am propus ca, și cu această ocazie, să strângem fonduri pentru copiii de la „Marie Curie”. Parohia Săbăreni a donat, în acest context, seturi de elastice, în tot județul, cu ajutorul cărora să fie confecționate brățări împletite, pe care le vor purta, în data 16 mai, între orele 9-12, zi pe care am declarat-o «Ziua Solidarității», în Ilfov”, ne-a mărturisit părintele Florin Badea, de la Parohia Săbăreni-Buftea.