Muzeele sunt spaţii unde oamenii merg să îşi hrănească sufletul cu frumos. Dar ce se întâmplă după ce vizita se termină? Cu ce poţi rămâne sau ce poţi lua cu tine în afară de amintiri?

Pentru acei oameni care vor să ia acasă o părticică – mică, mică – din vasta lume a artei (în toate formele ei), Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României sau, mai simplu, MNAC a deschis la jumătatea anului trecut un mic magazin. Acesta, ca de altfel toate spaţiile de retail adiacente muzeelor, nu vine să hrănească apetitul insaţiabil al colecţionarilor de artă, ci este, mai degrabă, un loc de unde poţi pleca acasă cu o amintire palpabilă, doar că mai puţin valoroasă financiar.

În selecţia magazinului de la MNAC îşi găsesc astfel loc cărţile şi albumele de la Editura MNAC, dar şi cărţile pentru copii de la Editura Frontiera, de la Editura Trei sau Editura Corint. Pe rafturi sunt şi puzzle-uri de la Cărtureşti, lumânări de la brandul românesc reminiscent.of, sfeşnice de la circa_1703-3071, lămpile Drag & Drop, vazele fantezie de la conturat, bijuteriile din materiale reciclate ale artistei Ferencz Borbala sau cănile de la Steluţa Anca Dragu şi de la Dizainăr. Nu lipsesc nici obiecte ce poartă semnătura Alina Cioară, Dana Anton (Digital Craft), Iris Arsu şi Patric Pavel, Manuela Blînda, Fauve Atelier. Tot în acelaşi spaţiu găsim şi o selecţie de design românesc via moleculef, şi lunga listă continuă, spune Noemi Meilman, shop curator MNAC. Curatoriatul în magazin este colectiv, fiind realizat împreună cu echipa muzeului, dintr-o selecţie propusă de Noemi, cooptată în acest proiect.

„Practic, ne dorim ca acest mic magazin să fie o carte de vizită, o mică avangardă a designului românesc de artă contemporană.“

Micul magazin de la MNAC a fost inaugurat în data de 8 iulie 2021 şi a fost asumat ca un proiect experimental al muzeului.

„Îl vedem ca pe un proiect viu, deschis la schimbare, pe care am vrea să-l dezvoltăm organic.“

Totul a început cu un apel către creatorii şi designerii de produs, pentru ca aceştia să vină cu propuneri de obiecte din ceramică, porţelan, piele, textile, lemn, aur, argint sau răşină, piese care să intre în stocul noului magazin. Designerii înscrişi au trecut printr-un proces de selecţie, proces care a implicat şi secţia de curatoriat a muzeului. „Anul acesta, magazinul MNAC va găzdui raftul MNAC cu publicaţiile editurii MNAC, precum şi o serie de produse personalizate inedite. În ceea ce priveşte designul românesc, muzeul îşi propune să seteze în 2022 o tradiţie a târgurilor de design la MNAC.“

Spaţiul dedicat retailului măsoară 12 metri pătraţi. Este un spaţiu mic, aflat chiar în zona casei de bilete a muzeului, şi aşa va rămâne, spune Noemi.

„Micul magazin de la MNAC este asumat ca un „trademark“ antonim cu imensitatea sălilor expoziţionale ale muzeului.“

Dar, deşi mic, spaţiul nu e lipsit de personalitate, ci din contră. Esenţele tari chiar se ţin în sticluţe mici. Astfel, mobilierul a fost gândit ca să cuprindă atât obiecte de design, cât şi cărţi şi albume (de la Editura MNAC şi editurile partenere). În mijlocul bibliotecii principale a fost încorporat logoul MNAC într-o manieră artistică. Pereţii micului magazin au fost acoperiţi cu un graffiti realizat de artistul Răzvan Răucescu (@roper.repor), curatoriat de artistul Mihai Zgondoiu. Decorul este completat de lămpile Drag & Drop.

„Toate muzeele de artă din lume au astfel de magazine, fac parte din experienţa vizitei.“

Este nevoie de ele pentru că împlinesc o dorinţă firească şi urgentă, aceea de a marca cu o amintire o experienţă care vrei să rămână cu tine, spune Noemi. După o vizită prin copleşitoarele spaţii expoziţionale, îţi doreşti să ai „o bucăţică“ de artă, de design, un suvenir de muzeu, fie şi o sacoşă cu logoul MNAC Bucharest sau o agendă, o mărturie că ai fost acolo, un element care să-ţi amintească de starea pe care ţi-a dat-o această experienţă, adaugă curatorul.

În prezent, cele mai cumpărate produse din oferta magazinului sunt cărţile pentru copii. Mai exact, „Ninigra şi Aligru“ a Ninei Cassian (de la Editura Frontiera) a fost cea mai cumpărată carte până în prezent. Dar, ca în orice univers „viu“ de retail, lucrurile sunt într-o perpetuă dezvoltare.

„Împreună cu partenerul nostru UniCredit Bank avem în lucru o serie limitată de obiecte imprimate cu lucrări din colecţia MNAC – achiziţiile din 2020, care s-au întâmplat după o pauză de 12 ani. Un bun motiv să marcăm acest eveniment prin câteva obiecte memorabile.“

Majoritatea clienţilor muzeului sunt persoane din sfera artistică, dar şi persoane crescute în cultura mersului la muzeu.

„Sunt şi mulţi studenţi, ceea ce ne bucură foarte mult, pentru că este dovada că programul de promovare a studenţilor şi tinerilor artişti la MNAC, accelerat în timpul pandemiei, dă deja roade.“ Printre vizitatori sunt şi turişti străini.

Înainte de pandemie, majoritatea vizitatorilor MNAC erau turiştii străini, consumatori de artă contemporană, care veneau în România în city breaks. „Dar suntem optimişti că aceste «bune obiceiuri» se vor întoarce, odată ce vom ieşi din această nouă şi deja veche normalitate contemporană, pe care o vedem ca pe o normalitate contemporană temporară.“

Chiar şi în pandemie însă, unele lucruri nu s-au schimbat şi nu se schimbă. Astfel, MNAC va continua tradiţia celor două sezoane expoziţionale anuale, care au devenit puncte de reper în viaţa culturală bucureşteană şi care au rămas ca nişte ancore în perioada crizei sanitare.

 

Sursa: www.da.zf.ro