Un număr de 44 de proiecte de investiţii în infrastructura de irigaţii, cu o valoare de peste 12 milioane de euro, au fost finalizate până în prezent prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, care oferă 100% sprijin public nerambursabil din totalul cheltuielilor eligibile, potrivit datelor furnizate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Sectorul irigaţiilor este finanţat în perioada de programare financiară 2014 – 2020 prin submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta infrastructură de irigaţii, iar pentru sesiunea anuală din 2019 au fost alocate 200 milioane de euro acestui sector.

Sprijinul public este 100% nerambursabil din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 1.000.000 euro/proiect pentru sistemele de irigaţii aferente staţiilor de punere sub presiune (SPP).

Conform datelor AFIR, până în prezent, prin submăsura 4.3 au fost depuse 294 cereri de finanţare în valoare de peste 294 milioane de euro. „Dintre acestea au fost încheiate 237 contracte de finanţare în valoare de 196 milioane de euro. Valoarea plăţilor efectuate este de peste 89 milioane de euro, până în prezent. De asemenea, au fost finalizate 44 de proiecte, cu o valoare de peste 12 milioane de euro”, precizează reprezentanţii AFIR.

Fonduri 100% nerambursabile

Beneficiarii eligibili pentru obţinerea sprijinului financiar în cadrul submăsurii 4.3 sunt organizaţii sau federaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigat (OUAI), constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În această perioadă este deschisă sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru irigaţii, sesiune care se desfăşoară în intervalul 6 februarie 2019 – 31 august 2019 sau până la epuizarea fondurile alocate.

„În această sesiune acordăm finanţare de până la 1.000.000 euro pentru fiecare proiect de investiţii în sistemele de irigaţii. Fondurile sunt 100% nerambursabile şi se acordă pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigaţii, a clădirilor aferente staţiilor de pompare de punere sub presiune, precum şi pentru racordarea acestora la utilităţi, inclusiv construcţia şi modernizarea bazinelor de colectare şi stocare a apei de irigat. Ca element de noutate, precizez faptul că echipamentele de irigat pot fi achiziţionate în limita a 30% din valoarea eligibilă a proiectului – modalitatea de calcul este detaliată în Ghidul Solicitantului, disponibil pe site-ul Agenţiei”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul AFIR.

În prezent, România dispune de o suprafaţă amenajată pentru irigat de circa 3,1 milioane hectare.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.450