Este oficial! Astronomii Agenției Spațiale Americane (NASA) au descoperit recent, încă o Lună în sistemul nostru solar. Reprezentanții NASA intuiesc de multă vreme existența unui astfel de corp cosmic, dar abia acum au reușit să obțină date concrete care să confirme acest lucru.
Noua descoperire a astronomilor este de fapt, un obiect cosmic poziționat în apropierea planetei pitice Makemake, de lângă Centura Kuiper. Se știe că Centura Kuiper se întinde de la orbita lui Neptun, până la 50 de unități astronomice depărtare de Soare. Până acum 16 ani, se credea că centura conține doar planeta Pluto, satelitul Charon și alte câteva comete.
Între timp însă, au fost identificate și alte corpuri cosmice, sateliți printre care și al doilea cel mai mare rezident cunoscut al centurii și obiecte de dimensiuni mai mici. Mai nou, telescopul Hubble a identificat un nou satelit în structura Centurii Kupier. Este vorba despre așa-numitul S/2015 (136472) poreclit, mai simplu, „MK2”, despre care încă nu se știu multe lucruri, dar se crede că ar fi o Lună nouă.
Deocamdată, caracteristicile orbitei noului corp cosmic sunt necunoscute. Se estimează că are un diametru de 160 de kilometri și o strălucire de 1.300 de ori mai slabă decât Makemake, planeta pitică. Abia după ce orbita va fi măsurată, fiind cunoscută masa planetei pitice și faptul că, aceasta ca și Pluto, are un înveliș compus din metan înghețat s-ar putea calcula masa noului satelit, diferențele și asemănările dintre el și cele două planete. Astronomii iau în calcul faptul că acesta ar putea fi un obiect cosmic mic pe care Makemake l-a capturat la un moment dat. Ei nu exclud însă, nici faptul că ar putea fi un satelit natural al Pământului, format din resturile rezultate în urma unei coliziuni între Makemake cu un obiect mult mai masiv.