Berbec           21.03 – 20.04

Revederea cu un prieten vechi ți-ar putea oferi o nouă perspectivă asupra vieții. Abia acum realizezi cât de mult contezi pentru el. Te poți aștepta și la o surpriză din partea partenerului, care va dori să te impresioneze cu un mic dar. Acest gest va demonstra cât de atent este la nevoile tale.

Taur    21.04 – 21.05

O veste despre un anumit demers financiar care îți va fi aprobat îți face zilele mai frumoase, mai încrezătoare. Realizezi tot mai mult că  ai posibilitatea de a-ți schimba atitudinea față de viață, prieteni, șefi. Iei inițiativa și depășești obstacolele mentale cu care te-ai confruntat.

Gemeni          22.05 – 21.06

Acum ai toate șansele să-ți recuperezi banii sau poate lucrurile date cuiva cu titlul de împrumut, dar care au fost făcute uitate. Așa vei decide să-ți renovezi casa, să-ți achiziționezi ceva util pentru cămin, familie. În cazul unei călătorii în străinătate, mare atenție la legile acelui stat!

Rac     22.06 – 22.07

După o perioadă tensionată din punct de vedere al relațiilor, poate cu familia cu prietenii sau colegii de serviciu, începi să înțelegi rostul acelor situații. Vei simți dacă mai este nevoie sau nu să rămâi în acea relație, dacă oferi totul pentru a te  bucura de echilibru și nu primești mai nimic.

Leu     23.07 – 22.08

Săptămâna începe cu aflarea unei vești bune. Cel mai probabil va veni din partea partenerului de viață care a obținut un loc de muncă mai bun sau a fost promovat. Vei dori să te ridici la înălțimea așteptărilor unor persoane importante, iar eforturile tale vor avea ecou.

Fecioară       23.08 – 21.09

Zilele acestea te supun stresului pe partea sentimentală. Ești hotărât să rămâi în acele relații, numai că problemele care se ridică pe partea financiară, emoțională sau implicarea rudelor te agită, vei dori să te retragi, să eviți un răspuns. Nu lua decizii radicale! Fii mai comunicativ!

Balanță          22.09 – 22.10

Dacă vei avea nevoie de ajutorul unor persoane foarte dragi ție, vei constata că acestea au altceva de făcut, nici pe departe nu vor fi în asentimentul tău. Pentru că vei fi dezamăgit, ai putea fi tentat să legi alte relații de amiciție, poate chiar la locul de muncă sau la facultate.

Scorpion        23.10 – 21.11

O să primești o veste despre o călătorie scurtă în altă localitate. Această deplasare cel mai probabil vizează obținerea unor aprobări, acte, sume de bani. Cert este că demersurile inițiate îți solicită atât atenția și energia, cât și resursele financiare. Oricum, bugetul îți va fi afectat.

Săgetător       22.11 – 20.12

Dacă ai dorința de a studia un domeniu nou, pentru a deveni expert pe acea latură, nici să nu mai pierzi timpul. Astrele sunt de partea ta în această direcție și te ajută să asimilezi informații mult mai ușor. Inițiezi un dialog cu partenerul pentru a pune capăt neînțelegerilor din ultima vreme.

Capricorn      21.12 – 19.01

Te străduiești să oferi încredere persoanei dragi inimii tale, dar în spatele manifestărilor tale bine intenționate stă o oarecare urmă de îndoială. Și te descurci de minune. Lași să pară că totul este perfect, reușești să salvezi aparențele, chiar dacă mai sunt unele probleme care te macină.

Vărsător         20.01 – 18.02

Dacă ai pus capăt unor relații sau ai avut unele dispute în familie, totul a fost pentru a-ți testa capacitatea. Vei simți protecția cuiva pe parcursul întregii săptămâni. O să cunoști persoane noi, din altă pătură socială, care îți vor fi sprijin la nevoie.

Pești   19.02 – 20.03

La locul de muncă vei rămâne peste program. O încurcătură apărută brusc va întârzia proiectul la care lucrezi. În schimb, zilele acestea îți aduc posibilitatea de a călători, de a relua o discuție cu cineva din îndepărtări. S-ar putea să ți se propună un nou job.