După întâlnirea de joi de la Palatul Cotroceni dintre premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu, s-a ajuns la înțelegerea ca România să fie reprezentată la reuniunea Consiliului European de Traian Băsescu. Întâlnirea a durat mai puțin de o oră. Victor Ponta a declinat propunerea președintelui de a merge împreună la această reuniune, afirmând că nu dorește să apară confuzii.
Premierul Ponta a explicat că el, oricum, se va afla la Bruxelles pentru că va participa la reuniunea europarlamentarilor socialiști. El a mai precizat că Băsescu a fost cel care și-a exprimat dorința de a participa la reuniunea CE, având în vedere contextul european. Ponta a precizat că toți cei care au participat la negocieri vor fi la dispoziția reprezentantului României. Prin urmare, consilierii guvernamentali implicaţi în stabilirea poziţiei României pentru bugetul comunitar aferent perioadei 2014-2020 vor merge la Palatul Cotroceni, pentru a-l informa şi sprijini pe şeful statului în vederea negocierilor de la Bruxelles. „Nu trebuia să îmi dea explicaţii, ştiţi părerea mea despre cine cred că ar trebui să participe, dar decizia Curţii Constituţionale a spus foarte clar şi nu cred că România are nevoie în momente de asemenea criză la nivel european de o criză pe plan naţional, motiv pentru care atitudinea mea va fi şi în continuare constructivă”, a spus Ponta. Primul ministru a dorit să-și exprime dez-acordul în legătură cu propunerea recent prezentată de preşedintele Van Rompuy, care implică scăderi de fonduri atât pentru politica agricolă comună, cât şi pentru politica de coeziune şi introducerea unor criterii noi, defavorabile României, de stabilire a alocaţiilor. „Este o propunere inacceptabilă şi am prezent preşedintelui această opoziţie fermă şi nenegociabilă a României, invocând inclusiv dreptul de veto al României”, a spus Ponta.