Cu bucuria în inimi și lumina caldă a sărbătorilor de iarnă, numeroși bufteni s-au adunat duminică, pe 17 decembrie, în sânul bisericii din cartierul Studio, pentru a prăznui cel de-al treilea hram al lăcașului de cult, hramul închinat Sfântului Proroc Daniel. La acest moment încărcat de trăiri spirituale a luat parte și primarul Gheorghe Pistol, care a împărtășit bucuria acestei zile binecuvântate, cu credincioșii locului.

Cu o turlă impunătoare și picturi care strălucesc ca niște ferestre către lumea spirituală, biserica din cartierul Studio al orașului Buftea este locul în care tradiția se împletește armonios cu magia sărbătorilor de iarnă. Hramul a fost cea mai bună ocazie pentru ca enoriașii lăcașului de cult să reflecte asupra sensului profund al Crăciunului și al Noului An, aducând în sufletele lor lumina divină și speranța ­într-un viitor mai bun. Lumini strălucitoare au împodobit lăcașul sfânt, iar colindele interpretate impecabil de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1, coordonați de învățătoarea Andreea Burtea, au răsunat în inimile credincioșilor, ca o chemare la bucurie și comuniune. Acestora li s-au alăturat elevii de la Clubul de Muzică Buftea, secția chitară care, sub îndrumarea prof. Sorin Marcu, ­le-au oferit tuturor posibilitatea de a se conecta și mai profund cu emoțiile miracolului Nașterii Domnului.
”De 7 ani, an de an, când biserica îmbracă straie de sărbătoare, de Sfântul Daniel, copii ai Școlii Gimnaziale Nr.1 încântă și bucură sufletele enoriașilor cu alese colinde. Suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru acest dar”, a spus învățătoarea Andreea Burtea. Timp de ore bune, interiorul bisericii a arătat ca un adevărat tablou de iarnă, cu lumânări strălucitoare și icoane ce priveau cu blândețe oamenii însetați de credință. Într-o atmosferă duhovnicească, plină de liniște interioară și sfințenie, rugăciunile înălțate la Ceruri de preoți și credincioși deopotrivă, au devenit ecouri ale credinței și ale recunoștinței față de darurile primite de-a lungul anului de la Sfântul Daniel, ocrotitorul orașului. O slujbă deosebit de frumoasă, care a venit ca un balsam pe sufletele celor ce au asistat la rânduielile bisericești, a transformat comunitatea de la Buftea într-o familie spirituală ale cărei trăiri vor rămâne vii în amintirea sa.
Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea: ”Împăratul Cerurilor a coborât asupra noastră și ne-a înveselit pe toți”
Fiecare rugăciune, fiecare colind și fiecare îmbrățișare a devenit simbol al iubirii și al solidarității amintind că magia sărbătorilor constă în darul de a împărți iubire și compasiune. ”În fiecare an, începând din 2016, an în care s-a făcut sfințirea mică a noului lăcaș de cult, în biserica noastră sărbătorim, alături de praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva și cel al Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, și pe Sfântul Proroc ­Daniel, acesta fiind unul dintre ocrotitorii parohiei noastre. Datorită faptului că sărbătoarea Sfântului Proroc Daniel este aflată în perioada Postului Crăciunului, considerăm că este un moment foarte bun pentru a duce mai departe tradiția strămoșească. Astfel, grupuri de copii vin la biserică pentru a cânta colinde în semn de laudă pentru Nașterea Domnului. Mulțumim cadrelor didactice pentru implicare, părinților și copiilor care sunt extraordinari și ne fac să ne amintim de Vestea Minunată a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos”, a spus părintele Daniel Marcu, parohul bisericii din cartierul Studio. În această zi specială, adresăm și noi, echipa ziarului Jurnalul de Ilfov, sincere urări de la mulți ani părintelui paroh care nu este doar un călăuzitor spiritual pentru pentru localnici, ci și un învățător înțelept ce le oferă sprijinul necesar în momentele dificile. Fiind un primar care contribuie la construirea unei comunități în care valorile spirituale sunt respectate și încurajate, edilul orașului, Gheorghe Pistol, ne-a vorbit cu bucurie despre importanța zilei și a perioadei în care ne aflăm. ”Astăzi, la zi de mare sărbătoare pentru orașul nostru, la sărbătorirea hramului bisericii din cartierul Studio, hramul Sfântului Daniel, m-am alăturat și eu enoriașilor din această zonă pentru a aduce mulțumiri Sfântului Daniel și pentru a cere ajutorul pentru ocrotirea orașului și locuitorilor acestuia. Știm cu toții că viața Sfântului Daniel a fost foarte bine văzută de către toți credincioșii. Acesta se numără printre ceilalți sfinți ai bisericii, Sf. Parascheva și Sf. Teodora de la Sihla, mari ajutători ai neamului românesc. Suntem bucuroși că biserica a fost arhiplină și nu numai de credincioși, ci și de copii care astăzi ne-au colindat cu cântecele lor minunate. Așa cum se spune, Împăratul Cerurilor a coborât astăzi asupra noastră și ­ne-a înveselit pe toți. Vreau să urez tuturor locuitorilor orașului Buftea sănătate, viață îndelungată, tărie în credință și să fim mai buni în aceste vremuri care sunt puțin mai dificile. Cu ocazia Crăciunului, vreau să le urez locuitorilor orașului sărbători frumoase, cu bucurie, liniște, sănătate și împlinirea tuturor dorințelor”, a spus primarul Gheorghe Pistol.