Salvată de sub „lama buldozerului” comunist, Biserica Vadu Anei a fost înfrumusețată și îmbogățită cu darul minunilor prin dragostea și vrednicia preotului paroh Adrian Petrescu și a primarului Niculae Cismaru. Duminică, pe 25 iunie, biserica a îmbrăcat haina sfințirii și a fost dată spre închinare sătenilor. Slujba minunată a fost săvârșită de un ales sobor de preoți, condus de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, alături de părintele Consilier Patriarhal Costel Ursu, părintele Mihai Aurel – Vicar Eparhial, părintele Ioan Bondar, Protopopul Protopopiatului Ilfov Sud și de părintele Romică Macovei, fostul Protoiereu, în prezența prefectului județului Ilfov Cristian Ghincea, a primarului Niculae Cismaru, a consilierilor locali, a primarului comunei Cernica, Gelu Apostol, a ministrului pentru Mediul de Afaceri, Alexandru Petrescu, și a altor oficialități.
Articol publicat în ediţia printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 357
În anii ’80 când conducătorul comunist Nicolae Ceaușescu și-a vărsat veninul peste bisericile și slujitorii Domnului, ca printr-un miracol, mica parohie din satul Vadu Anei din Brănești a rămas neatinsă. Credința împietrită a preotului paroh Mihai Petrescu și a primarului de atunci a salvat lăcașul de demența conducătorului care-și dorea să demoleze biserica și să transforme un sat înfloritor într-o localitate fantomă. Reparată capital, extinsă și înfrumusețată ca un adevărat colț de Rai care se ridică spre înalta Împărăție Cerească, biserica a fost binecuvântată și sfințită la finele săptămânii trecute, printr-o slujbă specială, grandioasă.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Zidirea unei biserici ne arată că Dumnezeu are oameni care-L iubesc și-L caută”
Cu vocile lor puternice, preoții s-au rugat și au cântat aidoma cetelor îngerești din Ceruri. Lăcașul sfânt, dotat cu toate cele necesare reculegerii în tihnă, a primit pecetea untedelemnului și a apei sfințite, întărind nădejdea și credința în vindecarea sufletului și a trupului, prin rugăciune. Spre mântuirea sătenilor, acesta a fost închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena. „Zidirea unei noi biserici și împodobirea ei după cuviință ne aduce bucurie și ne arată că în toate locurile și în toate vremurile Dumnezeu are oameni aleși care-L iubesc și-L caută. Aducem slavă Domnului și mulțumiri din suflet tuturor binefăcătorilor, dar, în primul rând, domnului primar Niculae Cismaru, pentru că în jur de 80% din lucrări s-au făcut prin grija sa. Cu prilejul acestei sfințiri de biserică, am fost onorați să dăruim și credincioșilor din Sitaru un nou părinte spiritual”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în cuvântarea sa, prin care ne-a amintit tuturor că numai căutând Împărăția lui Dumnezeu, primim împărăția frumuseții și cununa Sa, cea strălucitoare.
Părintele Ioan Bondar, Protopopul Protopopiatului Ilfov Sud: „Credincioșii să fie alături de părintele paroh! Este un slujitor deosebit”
„A fost hirotonit preot, diaconul Petru Boboc, care va sluji în Parohia Sitaru din Protopopiatul Ilfov Nord. Pentru că au o biserică frumoasă ca o mireasă și un părinte paroh care este un slujitor deosebit și va lucra mereu în folosul rugătorilor, făcând slujbă deplină Bunului Dumnezeu, îndemnăm credincioșii din Vadu Anei să sporească în credință și să fie alături de el, să-l sprijine la nevoie. Îi apreciem că deși nu sunt foarte mulți, au făcut lucruri mari. Sperăm să facă împreună și o casă socială”, ne-a spus părintele Ioan Bondar, Protopopul Protopopiatului Ilfov Sud.
Părintele Adrian Petrescu, parohul bisericii cu hramul Sf. Constantin şi Elena: „Aștept credincioșii în frumoasa noastră biserică, pentru a ne ruga împreună!”
„Biserica din Vadu Anei era un lăcaș mic, cât o capelă. Nici pictură nu avea. A fost construită între anii 1937-1955 și trebuia reparată și recondiționată pentru că intemperiile vremii și‑au pus amprenta asupra înfățișării așezământului sacru care a fost și este simbolul satului Vadu Anei. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și prin generozitatea și dragostea față de oameni și de lăcașele sfinte a domnului primar Niculae Cismaru, am reușit să facem multe lucrări la biserica aflată într-un stadiu avansat de degradare. Am făcut extinderea bisericii cu 8 m, lucru care se impunea datorită numărului tot mai mare de oameni care vin să se reculeagă aici. Am construit și 2 noi abside, un pridvor nou, am schimbat complet astereala, ca de altfel tot acoperișul, am pictat în întregime biserica, am făcut o pardoseală din granit și încălzire prin pardoseală. Am cumpărat și 6 candelabre noi, o catapeteasmă din lemn de stejar, sculptată manual de către un preot, am făcut pictura icoanelor la catapeteasmă și am pus două rânduri de uși din lemn de stejar, lucrate manual. În curtea bisericii, am construit o clopotniță nouă, am pavat 500 m pătrați, am montat rulouri de gazon pe o suprafață de 1.500 m pătrați, am făcut un sistem de irigare subteran pe toată suprafața curții, am plantat flori și pomi ornamentali, arătând astfel, că omul și natura slujesc lui Dumnezeu. Acum îmi mai doresc să realizez și un centru social, pentru a-i învăța pe oamenii satului să se ajute între ei, ca într-o familie. Mulțumesc domnului primar Niculae Cismaru, domnului viceprimar Corneliu Stancu, Consiliului Local fără de care nu s-ar fi putut face nimic, și credincioșilor! Mă rog Bunului Dumnezeu să răsplătească tuturor celor care au contribuit și-i aștept să vină în frumoasa noastră biserică pentru a ne ruga împreună”, ne-a spus părintele paroh Adrian Petrescu.
Părintele Mihai Petrescu, salvatorul bisericii în timpul prigoanei comuniste împotriva creștinilor: „Am dărâmat biserica doar în acte. În realitate am protejat-o cu prețul vieții și al libertății”
Crezând cu tărie în Dumnezeu și în minunile înfăptuite de El în viața celor ce-L cheamă cu inima curată prin rugăciunile rostite în biserică, părintele Mihai Petrescu, tatăl actualului preot paroh, a salvat lăcașul cu prețul libertății lui. „Am luptat mult pentru această biserică. La ordinele regimului comunist care era la putere în anul 1980, primisem ordin să mutăm credincioșii cu parohia și cimitirul la Brănești. Cunoscând necazurile și nevoia de rugăciune a sătenilor, m-am opus. Mă durea sufletul să dărâm biserica. La rugămintea mea, și primarul de atunci a ales să-și pună viața și libertatea în pericol pentru credință și mărturisirea ei în această biserică. Cu ajutorul unui raport întocmit fictiv, am reușit să arătăm partidului aflat la putere că am demolat-o. O declarasem dărâmată în acte, dar o protejasem în realitate”, ne-a spus părintele Mihai Petrescu, amintindu‑și cât de greu a mers pe calea plină de spini și greutăți pentru a salva biserica în timpul prigoanei anticreștine.
Niculae Cismaru, primarul comunei Brăneşti: „Ajutăm Biserica. Oamenii au nevoie de ea pentru că-i vindecă și-i întăresc în necazuri”
„Colaborăm cu Biserica, pentru binele comunității. Preoții știu cel mai bine necazurile cetățenilor, iar noi venim în întâmpinarea lor, sprijinindu-i cu tot ce putem. Este clar că oamenii au nevoie de locuri de rugăciune și încercăm să le creăm condiții prielnice. Bisericile sunt izvoare făcătoare de minuni. Au puteri de vindecare și întărire sufletească și trupească, esențiale în vremuri tulburi, cum sunt cele din ultimii ani. De aceea, ajutăm toate bisericile din comuna noastră, inclusiv Mănăstirea Pasărea. Îl iubim pe părintele paroh de la Vadu Anei, care a știut să țină comunitatea unită”, ne-a spus edilul Niculae Cismaru.
Patriarhul României și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Brănești
În semn de mulțumire pentru că au dat binecuvântarea lucrărilor și târnosirii bisericii, primarul Niculae Cismaru și reprezentanții Consiliului Local au acordat Titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Brănești, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul. În amintirea acestui moment de duhovnicie petrecut în familia de credincioși de la Brănești, primarul i-a dăruit Părintelui Timotei o icoană a sfinților ocrotitori. La rândul său, edilul a primit din partea înaltelor fețe bisericești, Ordinul Sf. Împărați Constantin și Elena cu medalie.
Preotul salvator, poartă acum o nouă cruce
Pentru curajul și iubirea sa, părintele Mihai Petrescu a primit Ordinul Sanctus Stephanus Magnus cu medalie și o nouă cruce pe care o poartă cu vrednicie. Același Ordin l-a primit și viceprimarul Corneliu Stancu. Iar pentru osteneala de a transforma o mică biserică într-un colț de Rai, părintele paroh Adrian Petrescu a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. Distincțiile oferite binefăcătorilor lăcașului de cult sunt, însă, mult mai multe. A fost o zi minunată, îmbogățită de parfumul florilor din Altarul de Vară și de aroma bucatelor tradiționale din care s-au înfruptat credincioșii, la finele slujbei. Peste 1.500 de pachete cu alimente au fost împărțite rugătorilor, la plecare.