Aproximativ 20 de studenți români performeri vor primi burse de formare de excelență, în Franța, pentru a asimila noi competențe în diverse domenii. Tinerii care vor fi selectați pentru bursă vor pleca în Franța în luna septembrie și vor reveni, în România, în vara anului viitor.

 

Ambasada Franței a dat startul celei de-a cincea ediții a programului de burse, oferite de respectiva instituție și de anumite companii din România. Astfel, studenții cu cele mai bune rezultate în domeniile în care se specializează vor pleca în Franța, unde vor beneficia de formare profesională și vor face un stagiu practic, în urma căruia vor dezvolta noi competențe. Aceștia își vor aprofunda studiile și vor fi pregătiți de experți francofoni, pe toată perioada anului de învățământ. Norocoșii sunt tinerii care studiază în domeniul ingineriei, dreptului, business managementului și agribusinessului, care se mândresc cu cele mai impresionante performanțe. Ei vor pleca în Franța la începutul anului școlar următor și vor reveni, în țară, abia în vara anului viitor. Bursele de anul acesta sunt oferite printr-o convenție încheiată marți, 17 martie, între Ambasada Franței în România, prin Institutul Francez, Agenția Universitară a Francofoniei și mai multe companii de top din Franța, care activează pe piața muncii în România. La finalul studiilor și a stagiului practic, tinerii vor reveni în România și vor fi recrutați de companiile partenere (care și sponsorizează o parte din program), spre a-și pune abilitățile dobândite în slujba acestora.