Ziua Internațională a Romilor a fost marcată în județul Ilfov printr-un eveniment cultural dedicat tradiției și incluziunii. Astfel, la Vidra, la inițiativa Prefecturii Ilfov, cu sprijinul administrației locale și a primarului Marian Tudor, a avut loc ședința Grupului Mixt pentru romi, la care au participat prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, subprefectul Alexandru Ojog, general Corneliu Alexandru, director general adjunct al Direcției Generale pentru Relații cu Instituțiile Prefectului (DGRIP) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu alți reprezentanți ai Instituției Prefectului, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Direcției de Sănătate Publică Ilfov, Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov, Inspectoratului Școlar Județean, Consiliului Județean Ilfov, Agenției Naționale pentru Romi, precum și ai societății civile.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 749, ediția print
Pe Ordinea de zi a ședinței Grupului Mixt pentru romi s-au aflat prezentarea semnificației Zilei Internaționale a Romilor și activitatea culturală desfășurată în parteneri-at cu Biroul Județean pentru romi, în cadrul căreia a fost prezentată o familie tradițională romă, cu accent pe meșteșugurile și tradițiile păstrate din generație în generație, precum și un program cultural pregătit de elevii Școlii Nr. 3 din Sintești, structură arondată Școlii Gimnaziale Nr. 2 din satul Crețești, comuna Vidra.
Prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, Voicu Ionuț Alin, consilier în cadrul Consiliului Județean Ilfov și Corneliu Alexandru au transmis mesaje de susținere pentru incluziune și respect reciproc în cadrul comunităților din județul Ilfov și au subliniat că, prin organizarea unor astfel de evenimente se reafirmă angajamentul instituțiilor statului de a sprijini dialogul intercultural, respectul față de oameni și promovarea egalității de șanse.
Ziua Internațională a Romilor se celebrează pe 8 aprilie, după ce între 6-8 aprilie 1971 a avut loc primul Congres Mondial al Romilor (Chelsfield(d) în apropiere de Londra), când s-au pus bazele Uniunii Internaționale a Romilor (Romano Internacionalno Jekhetanipe). Atunci s-a stabilit drapelul – o roată indiană pe fond verde cu al-bastru; și imnul internațional al romilor – melodia „Gelem, Gelem” („Mergeam, Mergeam”) compusă de muzicianul Jarko Jovanovic. În România, data de 8 aprilie a fost consacrată drept ”Sărbătoarea etniei romilor din România” prin adoptarea Legii 66/2006 de către Parlamentul României. Ministerul Culturii și celelalte autorități ale statu-lui român sărbătoresc alături de reprezentanții minorității rome, a doua ca importanță după numărul membrilor săi, identitatea culturală, lingvistică, folclorul și tradițiile cetățenilor de etnie romă și contribuția acestora la formarea și dezvoltarea statului român.
Discriminare și excludere vs educație și incluziune
Romii și cultura lor au supraviețuit mai mult de un mileniu. În Europa, se estimează că sunt 10-12 milioane. Limba a jucat un rol-cheie în continuitatea culturii rome, iar dansurile, portul tradițional și muzica lor – cântecele de jale și baladele lungi – au inspirat ritmurile flamenco, bolero sau de jazz sau au ajuns să facă carieră în toată lumea. Unii recunosc că sunt romi, dar nu vorbesc limba, alții, fie se definesc încă prin vechile meserii ale strămoșilor, au portul specific, păstrează limba și trăiesc sub bulibașă, fie păstrează doar limba și unele coduri tradiționale. Între ei, unii au ocupații inventate în anii tranziției sau aflate dincolo de lege, iar problemele sociale grave și prejudecățile legate de această etnie au făcut ca romii să fie adeseori priviți ca cetățeni de mâna a doua, în propria țară sau în țările unde au imigrat, iar această percepție a dus la discriminare, excludere, izolare, respingere, violență, persecuție.
Tocmai despre aceste lucruri, dar mai cu seamă despre importanța educației, subliniind că ”romii nu sunt ceea ce crede lumea, ci pot fi orice își doresc dacă se școlesc” au cântat și dansat elevii din Sintești, coordonați de prof. de Fizică, Rățoi Maria. Pe scenă au fost e
xpuse steagul romilor, dar și desene reprezentând drumul romilor, pornind din India, ”până la dezrobire”. Taraful Matias, din Jilava, al Asociației Matias, s-a alăturat momentului cultural pregătit de elevii din Vidra, iar la cortul familiei tradiționale rome s-a pregătit la ceaun un gulaș țigănesc din care au fost serviți invitații.
Tot în cadrul evenimentului, Partida Romilor ”Pro Europa” a pregătit un stand cu cărți, unele dintre ele scrise în limba romani, oferite gratuit celor interesați.
