Ilfov, un județ în care toate ființele sunt respectate
@ O comunitate responsabilă, care a înțeles că trebuie să se îngrijească de animale, sterilizarea fiind o metodă prin care se poate stopa înmulțirea necontrolată a câinilor și abandonarea ulterioară a acestora pe străzi
În luna mai, campania de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună, inițiată și derulată de Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov, a ajuns, alături de medicii veterinari ai Romania Animal Rescue, și în Ștefăneștii de Jos, pentru două zile – 2 și 9 mai.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 652
”Muncim cu entuziasm pentru un viitor mai bun. Atât pentru oameni, cât și pentru animale. Am ajuns în Ștefăneștii de Jos la ora 05:00 și am dat trezirea: haideți să schimbăm lumea, să fim mai buni și mai responsabili! Maratonul de sterilizări gratuite a ajuns astăzi în Ștefăneștii de Jos. Pe 9 mai, tot în Ștefănești suntem. Apoi, ne mutăm în Jilava. Sterilizăm gratuit câini și pisici de rasă comună. Numai așa vom rezolva problema animalelor singure. Nu există specia numită ”câine fără stăpân” ori ”pisică fără stăpân”. Animalele de pe străzi sunt rezultatul iresponsabilității omului! E timpul să arătăm că se poate și altfel. Cei care nu pot ajunge fizic în zilele de campanie organizate de noi, pot primi un cupon de sterilizări gratuite, valabil pentru alte zile. Programări și informații, la 0751.235.009”, precizau în prima zi a campaniei, la Ștefăneștii de Jos, reprezentanții Protecției Animalelor – CJI.
”Am avut foarte multe solicitări din partea comunității, așa că numărul celor care s-au înscris pentru a-și steriliza animalele de rasă comună a fost mare. Este un demers extraordinar și foarte de ajutor, așa că mulțumim Consiliului Județean Ilfov și în special președintelui Hubert Thuma, pentru inițiativă. Este foarte important să înțelegem că doar fiind responsabili și oprind înmulțirea necontrolată a animalelor de rasă comună vom avea mai puțini câini abandonați pe străzi”, ne-a declarat primarul comunei Ștefăneștii de Jos, Mircea Gheorghiță.
Și actrița Carmen Tănase s-a aflat la Ștefăneștii de Jos și a explicat că ”trebuie puțin efort din partea fiecăruia dintre noi. E important ca autoritățile locale să vină în sprijinul cetățenilor cu programe de sterilizări gratuite, iar cetățenii să se programeze și apoi să onoreze programările”, a spus aceasta.
”Noi avem cel mai bine pus la punct program de sterilizări gratuite. Împreună cu echipa RAR at Center of Hope, ne plimbăm din localitate în localitate și organizăm campanii de sterilizări gratuite și, de asemenea, oferim cupoane pentru sterilizări gratuite. E absolut minunat să vedem că foarte mulți oameni, inclusiv oameni cunoscuți publicului larg, susțin sterilizarea animalelor de rasă comună și rezolvarea problemei animalelor abandonate, prin metode civilizate și eficiente”, au mai adăugat reprezentanții Protecției Animalelor – CJI.
Oamenilor le pasă!
Pe 9 mai, aceeași surpriză plăcută, la Ștefăneștii de Jos, unde oamenii responsabili au venit cu animalele lor la sterilizat, demonstrând astfel că le pasă. De animalul lor, de soarta animalelor de pe străzi, de comunitate în general.
După Ștefănești de Jos, campania de sterilizări gratuite a animalelor de companie de rasă comună din Ilfov ajunge la Jilava, pe 16 și 23 mai, iar în luna iunie, în Mogoșoaia și în comuna 1 Decembrie.
Așa cum precizam anterior, cei care nu pot ajunge acolo unde se află medicii, în cadrul campaniei, pot obține un cupon, sunând la numărul de telefon 0751.235.009, și pot efectua procedura, de asemenea, gratuit, la sediul clinicii Center of Hope, din Piteasca, comuna Găneasa.
Toți cei care își aduc animăluțele la sterilizat, în campaniile Protecției Animalelor – CJI primesc, tot gratuit, hrană uscată și umedă de la Purina.
E bine de știut!
Sterilizările gratuite care se realizează în cadrul campaniilor CJI se adresează strict animalelor de rasă comună, câini și pisici. Cine alege să cumpere un câine de rasă e normal să-l sterilizeze pe cheltuială proprie! În Grădiștea și în Popești-Leordeni, campaniile au ajuns doar cu sterilizări gratuite pentru pisici, însă se vor organiza și pentru câini.
Înainte de sterilizare, pisicile se aduc în cuști bine securizate, pentru că ele se sperie mai ușor decât câinii și se stresează mult mai rău. Animalele nu trebuie hrănite cu 12 ore înainte de intervenția chirurgicală; femelele se sterilizează de la 6 luni, iar masculii de la un an. Operația este ușoară, animalul nu simte nimic, este anesteziat, firele sunt resorbabile, iar recuperarea este rapidă.