O primă ediție, de succes

 Prima ediție a Festivalului Mozartissimo a avut loc în acest sfârșit de săptămână, în Capitală, la Casa Artelor din sectorul 3, în organizarea acestei instituții și a Primăria sectorului, pentru a marca 260 de ani împliniți de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart.

 

În cele cinci spații de spectacol din incinta Casei Artelor, „Mozartissimo” a reușit să introducă publicul extrem de numeros pe parcursul celor trei zile, în fascinantul univers mozartian, aducând în fața sa concerte extraordinare impregnate de momente de grație din opere celebre semnate de marele compozitor. Vineri, concertul extraordinar a fost susținut de Orchestra Symphactory, dirijor Tiberiu Soare, sâmbătă – de către Camerata Regală, dirijor Horia Andreescu, solist Gabriel Croitoru, iar duminică – de către Orchestra Simfonică București, dirijor Jin Wang și Corul Accoustic, dirijor Daniel Jinga. Au fost și recitaluri camerale (susținute de Horia Mihail, pian; Ion Bogdan Ștefănescu, flaut și Verona Maier, pian sau Cvartetul Elite), iar publicul a savurat cu mare plăcere simfonii, uverturi celebre la cele mai cunoscute arii din operele mozartiene, culminând cu geniala creație a lui Mozart – capodopera Requiem.

De asemenea, au mai avut loc vernisajul expozițiilor „Viața și opera lui Mozart” și „Portretele lui Mozart”, lansarea unei noi ediții a „Scrisorilor lui Mozart” în Colecția Esențial a Casei Artelor, Editura Tracus Arte (invitat: prof. univ. dr. Grigore Constantinescu), proiecții ale filmului documentar „Geniul lui Mozart”, realizat de BBC, Marea Britanie, în 2004 și ale unor spectacole ale lui Mozart, la Viena, dar și conferințe tematice susținute de jurnalistul și realizatorul TV, Marius Constantinescu – ”Mozart și capcana clișeului”, de către dirijorul Tiberiu Soare – ”Celălat Mozart” sau de către muzicologul Grigore Constantinescu – ”Cosmogonia lui Mozart”.

 

Casa Artelor = Casa lui Mozart

 

Directorul festivalului, regizoarea Alice Barb, ne-a declarat în exclusivitate: ”Am făcut aici, acum, la Casa Artelor București, pentru că este momentul să-l aducem pe Mozart în mijlocul nostru si să-l lăsăm să ne înfrumusețeze viața – acesta fiind rolul artei, al artiștilor și al culturii – de fapt, iar noi suntem o instituție de cultură. Anul acesta, împlinindu-se o cifră rotundă de la nașterea lui Mozart, mi s-a părut normal să-l omagiem prin mai mult decât un concert – printr-o serie de concerte, printr-o serie de evenimente în cadrul cărora să putem să prezentăm fațelele extrem de diverse și de complexe ale acestui uriaș compozitor, care a fost absolut genial, dar care, de fapt este destul de misterios – pentru că prezintă niște talente inexplicabile aproape – printre care și acela că toate partiturile sale, indiferent de cât de simple sau de comprexe au fost și sunt – au fost așternute pe hârtie fără nici o corectură. Și este singurul compozitor din lume la care s-a manifestat acest „mister”. Dar nu numai de asta – ci și pentru că avem nevoie de Mozart, pentru că muzica lui este iubită de oamenii cu pregătire înaltă, dar și de cei fără nici un fel de pregătire. Nu aș spune că este pe toate gusturile, pentru că aș risca să se înțeleagă greșit acest lucru. Dar este atât de frumoasă – încât place tuturor – și asta este esențial. Și îi emoționează pe toți, și atunci l-am invitat pe Mozart în casa noastă și, timp de trei zile, am făcut din Casa Artelor – casa lui. Spre bucuria tuturor iubitorilor de cultură, care au venit deja în număr mare și care probabil, în aceste trei zile de muzică, de sărbătoare – vor fi de câteva mii. Pentru că aici e mai mult decât un festival – este o sărbătoare. Eu asta imi doresc să facem! Eu cred că Bucureștiul are nevoie de asemenea zile de sărbătoare, Bucureștiul are nevoie de spirite înalte care să-l patroneze și Bucureștiul, de fapt, are nevoie de cultură înaltă care să-l înnobileze!”

 

Intrare gratuită în inima culturii

 

 

Festivalul Mozartissimo și-a propus să devină o tradiție anuală și un eveniment de referință pe scena festivalurilor de muzică clasică din București. Intrarea a fost liberă pe parcursul celor trei zile, la toate activitățile din cadrul Festivalului.